Netflix a decis să concedieze 300 de angajați din cauza numărului mare de abonați care renunță la gigantul de streaming și a concurenței, informează Digi24.
În urmă cu o lună, o măsură similară a fost adoptată de Netflix, prin care 150 de anagajați au fost dați afară. Problemele au început să apară în aprilie, când numărul abonaților a scăzut cu peste 200 de mii.
De asemenea, Netflix a anunțat că va lansa o versiune cu reclame, care costă mai puțin, și va începe „vânătoarea” după utilizatorii care partajează conturile.
„Lucrăm din greu pentru a-i sprijini în această tranziţie dificilă pe cei concediaţi”
„Deși continuăm să investim în mod semnificativ în afacerea noastră, am făcut aceste ajustări astfel încât costurile noastre să fie în concordanţă cu creşterea mai lentă a veniturilor”, se arată în comunicatul emis de Netflix.
Chiar dacă la nivel mondial, Netflix are peste 200 de milioane de abonați și este lider pe piața de streaming, concurența vine din urmă și aici vorbim de platformele Disney Plus și Amazon Prime Video.
Netflix a decis să mărească prețurile în SUA, Marea Britanie și alte țări, ceea ce a dus la pierderile de abonați. Totodată, veștile proaste nu se opresc aici. Potrivit unui sondaj realizat de firma de cercetare Kantar, Netflix se așteaptă ca numărul de abonați să scadă cu încă 2 milioane în al doilea trimestru al anului.
Unul dintre directorii executivi de la Netflix, Ted Sarandos, a anunțat că este în discuții cu mai multe companii pentru a forma noi parteneriate de publicitate pentru a atrage publicul sensibil.
Citește și articolul: Netflix vrea să restricţioneze „împărțirea” contului