Ministrul Sănătății

Am fost atentă zilnic la noile cazuri, la cifre, la infectați, decedați și vindecați. Dacă ne apropiam de mie, ieri am reușit să depășim mia. Ne ferim de tuse, strănut și ne ferim de socializare pentru că ni se spune să ne ferim. Unii se tem de virus, unii fac planuri pentru concediu și mulți se tem de o nouă stare de urgență. De o nouă închisoare.

”Carantina o să o putem da la diverse localități când întrunesc niște criterii și avem o transmitere comunitară accentuată. Deocamdată, nu cred că ajungem la starea de urgență, dar dacă unii dintre noi vor încerca și vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge la acea stare de urgență!” – a spus Nelu Tătaru

Mi s-a părut interesant faptul că, în momentul în care numărul de cazuri era mic, mulți credeau în existența virusului. În momentul în care numărul a început să crească, teoriile conspirației au dat naștere la noi teorii ale conspirației. Și, din ce în ce mai mulți au decis că nu există virusul. Paradox.

”În opinia mea, situația nu a scăpat de sub control, numai că trăim un alt episod pe care nu l-a dorit nimeni. O parte din vină o avem cu toții, poate mai mare cei care nu au mai vrut să creadă că există așa ceva sau au uitat zilele și săptămânile, chiar lunile în care au stat închiși în casă, temători și uitându-se la televizor la ce se întâmplă în Spania și Italia. Suntem în acel moment în care ne uitam spre vamă ce va veni de sărbătorile pascale.

Cam asta se întâmplă și astăzi, numai că astăzi avem niște măsuri de relaxare, avem o parte a populației care nu mai crede, avem niște factori decizionali care negativează cam tot ce s-a întâmplat în aceste patru luni luni și avem niște instigări la nerespectarea unor reguli.

Suntem într-un moment în care avem de asigurat o capacitate de diagnostic și tratament a celor care sunt pozitivi și trăiesc boala, precum și un moment în care tot ce ar trebui să însemne direcție de sănătate publică să facă anchete epidemiologice, să identifice, să izoleze sau să carantineze, pentru ca boala să se desfășoare într-un cerc închis, pentru a avea o transmitere comunitară din ce în ce mai mică” – a explicat ministrul Sănătății.

„Am trecut mai ușor decât alții într-o primă etapă și poate plătim succesul nostru, alții crezând că n-a fost nimic. A venit un moment în care toți ar trebui să ne întoarcem și să apreciem ce-a fost în primele patru luni, munca unui corp medical, și să facem cu toții un efort, poate să revenim, în două săptămâni sau trei săptămâni, când se va consuma acest moment al bolii pentru cei care au în acest moment infecția, pe o pantă care să ne stabilizeze și apoi să meargă descendent”, a concluzionat Tătaru.

Sunt din ce în ce mai multe cazuri, oricât de multe sfaturi ne-ar da Tătaru. Toți avem frici, semne de întrebare și uneori fricile sunt mascate prin lozinca ”virusul nu există”. Ideea e inoculată, transmisă și există din ce în ce mai multă manipulare. Nu aș contrazice experții și nu aș contrazice nici microscopul.

Cei ca mine sunt atenți la cazuri. Mulți sunt atenți la politică, la ce face PNL-ul, la ce ar trebui să facă PNL-ul și la ce nu a făcut pentru ei PNL-ul. Nu știu cât de mult te poate proteja sau salva un partid, indiferent de cât de mult alegi să-l cerți. Și, cu toată sinceritatea, consider că s-a făcut tot ce trebuia să se facă. S-a dat stare de urgență când a fost nevoie să se dea stare de urgență. S-a țipat după libertate și s-au deschis porțile. Au vrut biserică, sărbători și li s-a dat voie la slujbă. Mulți au reușit să-și facă vacanțele pentru că au țipat că vor vacanțe. Nu aș mai da niciun sfat dacă m-aș numi Tătaru.

Trăim împreună, însă fiecare pentru el.

Citește și: Smiley: „Boală asta există și nu e doar la televizor”

#News