Cristian Popescu Piedone a ținut audiențe în stradă, chiar dacă afară este foarte cald, pentru a afla personal problemele locuitorilor Sectorului 5. Primarul nu a rămas nepăsător la problemele oamenilor, ascultându-i pe fiecare cu atenție.
Aflat la măsuța care a devenit deja cunoscută, Popescu Piedone a ascultat fiecare problemă prezentată de locuitori, încercând să le rezolve rapid în urma discuțiilor cu reprezentanții de specialitate ai Primăriei Sectorulu 5.
Ajutoare sociale,iluminatul public, reabilitarea blocurlor, locuri de parcare, tulburarea seara a liniștii publice, câinii maidanezi, sunt doar câteva din problemele sesizate de oameni. Una din sesizările prezentată de un locuitoare a sectorului a privit reabilitarea unui bloc de pe Calea Rahovei 303, care figurează ca fiind reabilitat deși nu a fost. ” Blocul ni s-a spus de către președintele asociației că a fost reabilitat pe vremea primarului Florea, dar nu credem asta . Blocul este vizavi de acel restaurant și vreau să va spun că au început să cadă fațadele balcoanelor”, i-a spus locatara primarului Piedone.
După ce Piedone i-a dat un răspuns după ce a discutat cu un director din cadrul Primăriei, femeia l-a rugat pe Piedone următorul lucru: „Să țineți băiatul aproape”.
Un alt lucru sesizat de un locuitor a fost faptul că pe strada Telița s-au făcut reabilitări ale rețelei de canalizare, lucrările fiind finalizate, dar locuitorii neputând folosi locurile de parcare regulamentare deoarece nu există indicatoare pentru reglementarea traficului pe partea stângă. Primarul Popescu Piedone i-a comunicat acestuia că problema va fi rezolvată în scurt timp. O altă locuitoare care stă în Sebastian s-a plâns de faptul că acum 4 ani de zile i-a murit băiatul, având un nepoțel pe care care îl duce la grădiniță. „Aș vrea să știu dacă mama băietelului, care nu are serviciu, poate beneficia de ajutor de la Primărie pentru copil”, a fost întrebarea femeii.
Primarul Piedone i-a transmis femeii că mama băiatului trebuie să depună o serie de acte la Primărie pentru ca în urma anchetei sociale să se stabilească dacă poate beneficia de un ajutor social
O altă doleanță a venit din partea lui Vlad Ciobanu, care locuiește la blocul 117 de pe Calea Ferentari, care i-a pus primarului că a făcut trei cereri pentru reabiltarea treptelor de la scările blocului. Primarul Piedone i-a transmis că problema va fi rezolvată rapid.