Avertizare de ploi abundente, miercuri, în zone din 18 judeţe

Vremea va fi instabilă în majoritatea regiunilor, până joi dimineaţa

Furtuna
Furtuna sursa foto pixabay

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ploi, valabile până joi dimineaţa în peste trei sferturi din ţară, potrivit g4media.ro.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, între orele 12:00 – 21:00, va fi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică în zone din judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Harghita, Covasna, Sibiu, Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Gorj, Caraş-Severin, Mehedinţi, Hunedoara şi Alba.

În aceste areale, vor fi perioade cu averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor ajunge la 30 – 40 l/mp şi pe arii restrânse la peste 50 – 70 l/mp. De asemenea, în intervalul 24 iulie, ora 10:00 – 25 iulie, ora 10:00, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată la munte, în sudul Banatului, în Oltenia, Maramureş, Moldova, Muntenia, în Dobrogea continentală şi în cea mai mare parte a Transilvaniei. Instabilitatea se va manifesta la început în zonele montane, iar spre seară şi noaptea şi în celelalte regiuni. Vor fi averse torenţiale, intensificări ale vântului şi descărcări electrice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp, izolat de peste 40 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii (cu rafale în general de 50 – 70 km/h) şi căderi de grindină.

În Bucureşti, miercuri, vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. Spre seară şi noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua şi vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, vijelie. Cantităţile de apă pot fi însemnate (10 – 15 l/mp, izolat peste 20 l/mp). Temperatura maximă va fi de 32 – 34 de grade, iar cea minimă de 18 – 19 grade. ANM precizează că vremea instabilă se va menţine şi în următoarele două zile, în cea mare parte a ţării.

Zeci de percheziții la traficanții de droguri din 5 județe