22 de percheziţii au fost efectuate de către poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti, în judeţele Argeş, Teleorman, Gorj, Ilfov şi în Bucureşti, inclusiv în patru penitenciare, informează IPJ Argeş, potrivit ziare.com.
Ancheta vizează constituirea unui grup infracţional organizat, efectuarea, fără drept, de operaţiuni comerciale cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată, alte operaţiuni privind circulaţia substanţelor dopante cu grad de mare risc şi a produselor care conţin substanţe dopante cu grad de mare risc, fără drept, şi deţinere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu.
Drogurile erau chiar impregnate în coli de hârtie. „Din materialul probator administrat, a reieşit că 5 persoane cercetate (dintre care 3 încarcerate în diferite unităţi de penitenciar, pentru executarea unor pedepse cu închisoarea) ar fi constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii unor importante sume de bani din comercializarea unor substanţe interzise. Astfel, acestea ar fi procurat de la alte persoane cercetate în cauză (inclusiv încarcerate), deţinut în vederea comercializării şi vândut diferite cantităţi de substanţe cu efecte psihoactive (ADB – 4en- PINACA, ADB – Butinca), precum şi substanţe dopante (metandienonă şi oximetolonă) impregnate în coli de hârtie”, precizează IPJ Argeş.
Cu privire la una dintre persoanele cercetate se efectuează cercetări şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu
Audierile se vor desfăşura la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, al poliţiştilor de penitenciare din cadrul penitenciarelor Mioveni, Târgu Jiu, Rahova şi Jilava, precum şi al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Teleorman.
Cei patru copii români preluaţi de autorităţile britanice se întorc temporar în familie