Traian Băsescu

Fostul președinte Traian Băsescu critică colaborarea defectuoasă dintre Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, în contextul începerii anului școlar. În opinia actualului europarlamentar PMP și candidat la Primăria Generală a Capitalei din partea aceleiași formațiuni, cele două ministere ar fi trebuit să conlucreze și să aibă deja pe masa de lucru o metodologie.

Băsescu: „Marea problemă este aceea laşitate de care dă dovadă guvernul în asumarea responsabilităţii”

„Soluţia trimiterii la administraţiile locale este o soluţie bună, dar ea trebuie însoţită de două lucruri. În primul rând de o metodologie pentru că nu poţi să pui fiecare primar în situaţia de a face după capul lui cum crede. Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei trebuie să emită o metodologie. Ministerul Educaţiei trebuie să stabilească un program. Pe de altă parte trebuie trimişi nişte bani la administraţiile locale pentru că sunt la partea terminală a anului şi nu cred că mai au resurse după ce au cheltuit enorm în prima parte a pandemiei. Aceste două lucruri trebuiesc făcute. Marea problemă este aceea laşitate de care dă dovadă guvernul în asumarea responsabilităţii. Aici au bâlbâit-o tot timpul şi au încercat să dea vina pe alţii, ba că nu avem lege, ba că ne-au ţinut în Parlament când aveau regulamentul sanitar internaţional şi directiva Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene care le spune ce au de făcut în situaţii de pandemie”, a afirmat Traian Băsescu la România tv.

Cât despre imposibilitatea guvernului de a acorda măști elevilor, Băsescu califică această decizie ca intolerabilă, având în vedere că cei mici sunt expuși direct, indiferent câte măsuri de distanțare socială s-ar lua.

„Nu se poate lăsa situaţia la nivelul de fiecare să se descurce pentru că acest lucru nu este posibil, va ieşi o harababură. Alt element extrem extrem de important, sistemul de protecţie al copilului. Nu este posibil ca Guvernul să nu asigure măşti pentru copii. În primul rând pentru că vor fi familii care nu au posibilitatea să asigure copilului două măşti pe zi şi în al doilea rând pentru că fiind o măsură cerută de Guvern ca modalitate de a diminua pandemia, Guvernul trebuie să îşi asume şi costul din acest punct de vedere”, a declarat Traian Băsescu la același post de televiziune.

Anul școlar este programat să înceapă în data de 14 septembrie.

Citește și: Orban se gândește să rezilieze contractul dacă nu vin măștile

#News