Într-o recentă conferință de presă, premierul Ludovic Orban a vorbit despre mutările din PSD în PNL a anumitor parlamentari. Cu toate că, potrivit premierului, nu vor exista discuții cu PSD, acesta nu a exclus anumite discuții cu parlamentarii social democrați.
„Noi vom discuta individual cu toți parlamentarii. Politic, cu PSD nu avem ce discuta. Dar vom discuta individual, pentru a ne prezenta punctul nostru de vedere”, a declarat Orban.
Declarațiile premierului Orban vin în contextul în care în cursul săptămânii trecut, trei parlamentari aparținând până nu de mult PSD, și-au manifestat intenția de a se muta la PNL, demisionând din „tabăra” social democraților. Cei trei sunt Daniel Breal, Emilia Meiroșu și Luminița Jivan.
Încercând să lămurească controversa legată de Daniel Breaz, Ludovic Orban a declarat că nu au existat discuții cu acesta, drept pentru care liberalii nu i-ar fi promis nimic parlamentarului ex-PSD.
Orban: „Faptul că cineva pleacă din PSD este o decizie personală, nu este rezultatul unei tentative de racolare”
Cu alte cuvinte, premierul nu neagă o eventuală venire în partid a lui Breaz.
„Eu personal nu am avut nicio discuție cu domnul Breaz. Nu am avut nicio discuție cu altcineva. Dacă nu am discutat, înseamnă că nu am promis nimic. Echipa de negociere a fost mandatată să prezinte argumentele PNL și ale Guvernului pentru a determina o conduită responsabilă din partea parlamentarilor. Faptul că cineva pleacă din PSD este o decizie personală, nu este rezultatul unei tentative de racolare. Peste 100 de parlamentari PSD nu se vor mai regăsi pe liste”, a mai declarat premierul Ludovic Orban.
Citește și: Violeta Alexandru anunță: „Următoarele pensii vor ajunge şi mărite şi la timp”