Conform CNBC, Emirates Airline, una dintre cele mai mari companii aeriene din lume, va oferi 143 de destinaţii până în vara lui 2021, frecvenţa zborurilor urmând să depindă masiv de nivelul de cerere.
Când aducem în discuție industria turismului, aducem în discuție pandemia. Nu putem vorbi despre concediu, fără să pronunțăm cuvântul coronavirus. Și, ca o concluzie matematică, în momentul în care industria turismului își va reveni, vom ști că a fost găsită soluția pentru virus. De luni bune se discută mai multe soluții: vaccin, tratament, imunizare sau plasmă. Tot de luni bune, se discută și impactul negativ pe care virusul l-a avut în turism.
Revenind la Emirates: turismul a fost lovit puternic de restricţiile de circulaţie lansate pentru a controla număr de infecţii cu coronavirus, Emirates oferind în prezent sub 80 de destinaţii la nivel mondial.
”Putem spune cu certitudine că, până în vara lui 2021, numărul de destinaţii va atinge 100% din capacitate”, a declarat Adel al-Redha, şef de operaţiuni în cadrul Emirates.
Am privit declarația ca pe una optimistă. Ar fi utopic să credem (așa cum mulți au crezut, de altfel) că un vaccin va rezolva problema peste noapte. Dar, la fel de bine, mi se pare realist să facem un plan pentru 2021.
Și, dacă este să vorbim despre optimiști și pesimiști, luăm în calcul și spusele operatorului australian Qantas. Cam la polul opus de Emirates, Qantas estimează că operaţiunile la nivel internaţional vor atinge doar 50% din capacitate în 2022. Doar cetăţenii şi membrii apropiaţi ai familiei pot călători în prezent în Australia, în timp ce Dubaiul şi-a deschis uşile pentru turişti încă de la începutul lunii iulie.
Diferență de mentalități sau doar o dorință pentru normalitate?
Încă o părere: Ryanair, cel mai mare operatorul aerian low-cost din Europa, a anunţat că va reduce capacitatea de zbor cu 20% în septembrie şi octombrie. Compania irlandeză a declarat în urmă cu două săptămâni că număr pasagerilor a scăzut cu aproximativ 99% în al doilea trimestru, ”cel mai dificil din istoria de 35 de ani a Ryanair”.
Între timp, Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) a declarat că traficul global nu se va reîntoarce la nivelurile pre-pandemie decât în 2024.
Și, dacă este să ne întoarcem în Europa, conform IATA, industria aeronautică din Marea Britanie a suferit ”mai mult decât oricare altă ţară europeană” în contextul pandemiei de coronavirus.
În concluzie, nu există o dată exactă care să ne spună când îşi va reveni complet industria turismului. Se fac speculații și ascultăm declarații mai mult sau mai puțin încurajatoare. Așteptăm.
Citește și: Vara anului 2020: Turistul român nu mai fură prosoape