Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul întregii zile în sudul şi estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Olteniei, în vestul şi nordul Munteniei, precum şi în zonele de munte, potrivit g4media.ro.
Judeţele unde va fi Cod galben sunt Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea.
În aceste regiuni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55 – 70 km/h), vijelii, descărcări electrice, averse torenţiale şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi izolat de peste 30 – 40 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în restul regiunilor, notează meteorologii. Valul de căldură se va menţine la Bucureşti în următoarele zile şi va fi caniculă în timpul după-amiezelor dar în a doua parte a zilei de joi şi pe parcursul nopţii se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, potrivit prognozei speciale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 34 – 35 de grade şi minimele de 19 – 21 de grade.
Oamenii de ştiinţă au descifrat cromozomul Y prezent la bărbaţi