Primăria Sectorului 5 anunță: Sute de copii și familiile vulnerabile vor beneficia de sprijin financiar

Acest lucru va fi posibil în urma derulării unui proiect în valoare de 2 milioane de euro din fonduri europene

270 de copii din sectorul 5 și familiile din care fac parte din Sectorul 5 vor beneficia de sprijin financiar din fonduri europene, a transmis Vlad Popescu Piedone.

Primăria Sectorului 5, prin intermediul Direcției de Asistență Socială și Protecție a Copilului, face tot posibilul pentru a acorda sprijin și protecție copiilor și familiilor vulnerabile din comunitate.

Astfel, DGASPC Sector 5 a depus o cerere de finanțare pentru un proiect cu fonduri europene, care se numește ,,ChildHub 5 – Sprijin comunitar pentru protecția copiilor și familiilor din Sectorul 5 în vederea prevenirii separării prin Servicii Comunitare Integrate”. Proiectul propune oferiirea de servicii menite să prevină separarea copiilor de familiile din care fac parte.

Din fondurile nerambursabile, copiii cu dizabilități vor avea posibilitatea de a-și petrece ziua într-un centru special, unde vor avea partea de o îngrijire corespunzătoare și de activitățile necesare pentru o dezvoltare cât mai armonioasă.

„De asemenea, vom pune la dispoziție personal specializat care să ajute familiile aflate în risc de separare. Printre serviciile pe care le vom oferi se numără: consiliere psihologică, suport emoțional pentru copil și familie, asistență medicală, suport pentru dezvoltarea abilităților de viață independentă, sprijin pentru integrarea în educație sau evitarea riscului de abandon școlar, sprijin financiar. Valoarea proiectului este de 2 milioane de euro și va avea o durată de 36 de luni. Perioada estimată de implementare este ianuarie 2025 – decembrie 2027”, a comunicat Primăria Sectorului 5.

Vlad Popescu Piedone face radiografia de moment a candidaților de la Sectorul 5