11 percheziții în București și Ilfov în cazul agresiunilor din Pantelimon 

A fost întocmit dosar pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și loviri sau alte violențe

Sursa foto: Facebook/Poliția Română

Marți dimineață, polițiștii au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, în București și în județul Ilfov, într-un dosar penal deschis pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și loviri sau alte violențe, în cazul violențelor de sâmbătă, de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Sectorul 2, potrivit g4media.ro.

Ulterior, cercetările au fost extinse și pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de armă albă.

Angajații spitalului au sunat atunci la 112 pentru un scandal la camera de gardă, mai multe persoane au intrat cu bâtele și au distrus echipamente medicale. ”În vederea administrării materialului probator, în această dimineață, polițiștii Capitalei pun în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, pentru depistarea persoanelor, precum și a bunurilor de interes în cauză. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române”, anunță autoritățile.

Cercetările sunt continuate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și loviri sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Un scandal început sâmbătă între două familii din Pantelimon a degenerat, iar șase persoane au ajuns atunci la spital. Conflictul a continuat atunci la unitatea de primiri urgente. Atacatorii, peste 10 persoane, au intrat în spital înarmaţi cu bâte, cu furci şi cu săbii şi i-au căutat pe răniţii care ajunseseră la unitatea sanitară, pentru a-i lovi din nou.

O femeie a fost agresată, ceilalţi implicaţi în scandalul iniţial fiind în afara UPU.

Două dintre victime au avut nevoie de intervenţii chirurgicale. Pacienţii s-au ridicat de pe paturi pentru a părăsi zona, personalul medical fiind şi el speriat. Oficialii spitalului spun că în decurs de doar trei-patru minute, oameni cu săbii, furci şi bâte au oprit maşini în faţa porţii spitalului, au intrat în fugă în unitatea medicală, căutându-i pe cei care ajunseseră deja la spital pentru îngrijiri medicale.

O adolescentă din Braşov, căutată de polițiști după ce nu a mai revent acasă