Laura Crișan, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, reținută după audieri maraton

Ea a fost adusă, miercuri seară, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Politist
Politist sursa foto pixabay

Laura Crișan, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, a fost reținută miercuri noaptea, după mai bine de 6 ore de audieri. Ea este suspectată că ar fi comandat uciderea tatălui, pentru că urma să o dezmoștenească.

Laura Crişan, fiica lui Ioan Crişan, milionarul ucis în atentatul cu bombă de la Arad din mai 2021 a fost adusă, miercuri seară, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Surse judiciare au precizat că fiica afaceristului ar fi plănuit uciderea tatălui său după ce ar fi aflat că acesta urma să o dezmoştenească, potrivit digi24.ro. Femeia și cei doi bărbați au fost audiați ca suspecți în dosarul privind explozia autoturismului lui Ioan Crișan, în parcarea unui magazin din cartierul Vlaicu – zona Lebăda, din Arad, în dimineața de 29 mai 2021.

Potrivit surselor citate, fapta comisă ar fi avut la bază un interes financiar, în sensul că omul de afaceri ar fi dorit să o dezmoştenească pe fiică şi să îi lase afacerea fostului ginere.

Sursele menţionate au arătat că dispozitivul amplasat sub maşina bărbatului a fost declanşat de la distanţă. Fiica milionarului ar urma să fie acuzată de omor calificat şi instigare la aceeaşi infracţiune, conform aceloraşi surse. Parchetul General a efectuat miercuri dimineaţă şapte percheziţii la Arad în dosarul asasinării omului de afaceri, dintre care una şi la casa femeii.

În acest caz mai sunt implicaţi trei complici.

Pe 29 mai 2021, omul de afaceri Ioan Crişan a murit, după ce maşina în care se afla a explodat în parcarea unui supermarket din Arad. Ioan Crişan deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est, amenajată de mai mulţi ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă situate la câţiva kilometri de municipiul Arad. Ferma are 22 de bazine alimentate cu apă termală provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte dintre acestea sunt populate de zeci de tone de peşte.

Un bărbat din Târgu Neamț a mărturisit oamenilor legii că și-a ucis mama