Punându-și planul în aplicare, cel promis în campania electorală de la locale, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a făcut astăzi o vizită inopinată la sediul societății Economat SRL, din Piața Rahovei, unde a constatat nereguli grave cu privire la depozitarea alimentelor, ce se aflau în imediata vecinătate a unor deșeuri. În urma constatării, Economat Sector 5 SRL a primit o amendă de 3.000 lei.
Proces verbal întocmit de Direcția Generală de Poliție Locală – Direcția Inspecție și Control General, Serviciul Protecția Mediului și Ecologie Urbană
Spațiu neconform, igienă precară, deșeuri amestecate, depozitare necontrolată
„Primarul Sectorului 5, Cristian-Victor Piedone POPESCU, a efectuat un control la depozitul societății Economat SRL din Piața Rahovei în cursul zilei de astăzi, 24.11.2020, după ce a primit sesizări că alimentele sunt transportate și ținute pe lângă spațiul de depozitare deșeuri. Mai exact, în procesul verbal întocmit de Direcția Generală de Poliție Locală – Direcția Inspecție și Control General, Serviciul Protecția Mediului și Ecologie Urbană, se arată că spațiul de depozitare deșeuri nu era în stare corespunzătoare de igienă și salubritate, cu deșeuri de natură diferită (plastic, hârtie și metal) depozitate necontrolat.
Societății Economat Sector 5 SRL i s-a aplicat o amendă în valoare de 3.000 de lei. De asemenea, primarul Cristian-Victor Piedone POPESCU a solicitat o platformă a societății Salubrizare Fapte 5 SA care să ridice toate deșeurile din depozit. Pentru acest lucru, Economat Sector 5 SRL va trebui să îi plătească societății Salubrizare Fapte 5 SA o factură în valoare de aproximativ 1.700 de lei, ceea ce reprezintă contravaloarea pentru ridicarea a 16 metri cubi de deșeuri.”, se anunță.
Controalele nu se vor opri aici, promite primarul
„Primarul Cristian-Victor Piedone POPESCU a declarat că va merge din nou în control la depozitul Economat Sector 5 SRL, pentru a se asigura că deșeurile au fost colectate.”, se mai declară pe pagina Primăriei Sectorului 5 al Capitalei.
Citește și: Piedone a luat „Faptele” la verificat