O femeie din Botoșani a fost condamnată la 3,5 ani de închisoare cu executare după ce a bătut colegii de clasă ai fiicei sale și a amenințat profesorii. Ea se află deja în închisoare după ce a tâlhărit un vecin, potrivit g4media.ro.
Femeia de 43 de ani din Botoșani a fost acuzată de agresiune și amenințare, fiind trimisă în judecată şi condamnată la începutul acestei săptămâni la închisoare cu executare.
Chiar dacă sentința nu este definitivă, femeia se află deja la închisoare pentru o altă faptă cu violență comisă în trecut. Incidentul s-a produs în urmă cu mai bine de patru ani, dar nu a fost făcut public. Totul a pornit de la o întâmplare obișnuită care a avut loc la ora de sport, când între fiica femeii și alți băieți ar fi început o ceartă. Doi băieți au fost agresati de femeie și de fiica ei, unul fiind imobilizat de fată, iar celălalt fiind lovit de mamă.
Elevii au reușit să scape și au fugit în școală, unde s-au întâlnit cu directorul adjunct și cu profesorul de sport.
Băieții s-au ascuns după cadrele didactice și au povestit pe scurt incidentul. După doar de câteva secunde, a venit în școală și femeia, care a continuat să fie agresivă fizic şi verbal. Ea a fost scoasă cu dificultate în afară unității de învățământ. În timp ce se afla pe holul școlii, femeia a proferat amenințări și la adresa directorului adjunct care intervenise. Trimisă în judecată pentru agresiune și amenințare, botoșăneanca a fost găsită vinovată și condamnată. Între timp femeia fusese încarcerată pentru o tâlhărie comisă asupra unui vârstnic. Magistrații Judecătoriei Botoșani au contopit toate pedepsele și au condamnat-o în final la 3 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenție. Hotărârea a fost pronunțată luni, dar nu este definitivă.