Compania germană Lufthansa se gândește la depunerea pe cont propriu a unei oferte pentru preluarea operatorului aerian italian ITA Airways (fosta Alitalia), după ce discuţiile dintre autorităţile de la Roma şi alţi potenţiali ofertanţi au eşuat.
Compania aeriană italiană este controlată de stat în totalitate, după mai mulţi ani de încercări fără succes de găsire a unui cumpărător.
Potrivit unor surse financiare, valoarea companiei ITA Airways este cuprinsă între 1,2 şi 1,4 miliarde de euro.Lufthansa analizează baza de date a ITA şi ar putea face o ofertă pe cont propriu pentru achiziţionarea operatorului aerian italian, susţin sursele. Depunerea unei oferte pe cont propriu poate întâmpina dificultăţi, piaţa aviaţiei din Italia fiind mult mai competitivă decât cea din Germania, operatorii aerieni low-cost, inclusiv Ryanair, reuşind să-şi majoreze cota de piaţă, lucru care pune presiune asupra preţurilor biletelor, potrivit
Conducerea Lufthansa ia în considerare o gamă diversă de opţiuni, inclusiv devenirea ca partener minoritar sau renunţarea la tranzacţie.
Discuţiile rămân în stadiu preliminar, nefiind decisă încă direcţia finală a negocierilor. Lufthansa a fost obligată să-şi evalueze următoarele decizii după ce partenerul şi principalul licitator, MSC Mediterranean Shipping Company SA, a anunţat în 21 noiembrie că renunta, lucru care reprezintă lovitură pentru eforturile Italiei de a vinde ITA. Compania aeriană a înregistrat în ultmii ani pierderi masive..De câţiva ani se discută preluarea principalului operator aerian italian de către Lufthansa. Tranzacţia ar preveni ca o firmă rivală să-şi stabilească un hub transatlantic important la Milano, lucru care ar putea ameninţa zborurile pe distanţe lungi profitabile ale Lufthansa din Munchen. Ministrul italian de Finanţe, Giancarlo Giorgetti, susţine că Lufthansa „încă este interesată”, iar baza de date a ITA rămâne deschisă. Reprezentanţii Lufthansa nu au dorit să comenteze.
Deutsche Lufthansa AG este cea mai mare companie aeriană germană și din Europa
Numele provine de la Luft (germană „aer”), și Hansa (Liga hanseatică)..Concernul a apărut la jumătatea anilor 90 pornind de la compania aeriană Lufthansa, având numele Deutsche Lufthansa AG, dar operând și alte companii. În anul 1994 s-a produs separarea numelui Lufthansa de diviziile de servicii ale companiei aeriene. Astfel au apărut Lufthansa Cargo AG, Lufthansa Technik AG (LHT) și LSG Lufthansa Service Holding AG (sub marca LSG Sky Chefs, servicii de catering). Deutsche Lufthansa AG este inițiatoarea și fondatoarea Star Alliance (1997), cea mai mare alianță aeriană globală.