Zeci de amenzi aplicate de angajații MAI pentru nerespectarea procesului electoral

Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au dat primele informații despre scrutinul prezidențial, care are loc astăzi în România. „La acest moment, vă pot confirma că pe parcursul nopții, cât timp cele 18.968 de secții de vot organizate la nivel național s-au aflat sub protecția efectivelor MAI, nu au fost înregistrate incidente, iar în această dimineață toate secțiile au fost predate președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot cu sigiliile intacte, potrivit stiripesurse.ro.

Pe parcursul nopții și în cursul zilei de ieri, au fost semnalate 306 sesizări cu privire la posibile incidente electorale dintre care 33 nu s-au confirmat. Alte 87 sunt în continuare în verificare.

Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni. De asemenea, angajații MAI au aplicat 43 de amenzi, în valoare de aproape 70.000 de lei și 110 avertismente pentru contravenții referitoare la procesul electoral. Persoana care continuă propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, considerate spațiu public, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.

Aproximativ 70% din sancțiunile aplicate de MAI ieri au fost însă sub formă de avertisment, scopul fiind de a descuraja încălcarea cadrului legal.

Printre persoanele sancționate se numără reprezentanți și simpatizanți ai mai multor formațiuni politice, dar și candidați. Vă asigurăm că fiecare sesizare cu privire la încălcarea legii a fost tratată cu imparțialitate de angajații MAI, indiferent de persoanele implicate. Aproximativ 45.000 de angajați MAI sunt mobilizați astăzi, pentru a asigura desfășurarea în condiții de siguranță a alegerilor.

Peste 8.700 de efective au ca principală sarcină menținerea climatului de ordine publică la nivelul întregii țări, în timp ce aproximativ 20.500 de angajați sunt responsabili cu protecția secțiilor de vot. În același timp, sunt pregătite echipe care să asigure intervenția și verificarea imediată a sesizărilor privind producerea unor incidente electorale, respectiv comiterea unor contravenții și infracțiuni care au legătură cu procesul de vot.

Principalele fapte interzise în ziua votului, precum și pedepsele prevăzute de lege

Persoana care continuă propaganda electorală sau sfătuiește alegătorii, la sediul secțiilor de votare, să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, poate primi o amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei. Tot cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 lei poate fi sancționată persoana care refuză să se conformeze dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi .

Nerespectarea dispozițiilor legale privind prezența altor persoane în cabina de vot se sancționează cu amendă cuprinsă între 4.500 lei și 10.000 lei.

Prezența oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoțitor ales de el, pentru a-l ajuta. Însoțitorul nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secției de votare sau al candidaților.

Comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare, între orele 7,00 – 21,00 se sancționează cu amendă de la 1.500 la 4.500 de lei.

Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare, între orele 7,00 – 21,00 se sancționează cu amendă de la 1.500 la 4.500 de lei.

Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Nu intră în categoria bunurilor interzise cele cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice. Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă, însă atunci când fapta este comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.