Românii din 68 de localităţi din ţară au predat spre reciclare în toamna acestui an, în cadrul campaniei „România Reciclează”, organizată de către Asociația Environ în parteneriat cu Asociația SNRB și autoritățile locale, peste 150 tone aparatură electrică veche și 200 kg de baterii uzate, în cadrul campaniei.
Potrivit unui comunicat de presă, aceasta reprezintă a patra ediţie a programului, care vizează în special, reciclarea de televizoare, monitoare, maşini de spălat, dar şi alte tipuri de electrocasnice vechi sau defecte.
„Consecvența și seriozitatea acțiunilor noastre, dublate de eforturile de comunicare prin cât mai multe canale, ne-au dovedit că românii sunt dispuși să recicleze și să se implice în astfel de campanii atunci când sunt informați corespunzător, dar mai ales când au încredere în program. Susținerea la nivel local este esențială – afișul de la dispensarul din sat, flyer-ul care ajunge acasă, în cutia poștală și mai ales „gura lumii” sunt cele mai sigure căi prin care mesajul nostru ajunge la oameni, iar deșeurile la reciclare. Când acțiunile de colectare sunt vizibile la televizor, în ziar sau la magazinul de la colț sau se aud la radio, rata de succes crește considerabil.La finalul de campanie, constatăm cu entuziasm trendul ascendent al cantităților colectate de la o ediție la alta, direct proporțional cu susținerea din partea autorităților care rămâne un factor cheie în succesul unui astfel de program. Le mulțumim pe această cale celor 68 de primării care au arătat că le pasă și sperăm ca în 2020 să dublăm numărul autorităților responsabile”, a declarat Roxana Puia, Director Marketing Asociația Environ.
#news