Fostul viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu, a fost condamnat de către Tribunalul Bucureşti, în cursul zilei de marti, la 7 ani de închisoare în dosarul în care acesta este acuzat că a primit de la Sorin Ovidiu Vântu suma de un million de euro pentru intervenţiile aferente favorizării numirii lui Liviu Mihai guvernator a Deltei Dunării.
„Condamnă pe inculpatul Olteanu Bogdan la pedeapsa principală de 7 ani închisoare și aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv a drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b si k din C.p., pe o perioadă de 5 ani”, se arată în minuta Tribunalului București.
Totodată, judecătorii au decis ca suma repectivă să fie confiscată, iar instanţa a menţinut şi sechestrul asigurărilor asupra a 50.000 de eur şi respectiv 100.000 de euro.
Decizia Tribunalului București nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.
Bogdan Olteanu, fost trimis în judecată de către DNA în dosarul de faţă, pentru prima dată în cursul lunii octombrie 2016, faptele fiind săvârşite în intervalul iulie-noiembrie 2008.
„În perioada august – noiembrie 2008, s-au prestat efectiv şi serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul în care candida inculpatul, simulări referitoare la rezultatul votului şi la alocarea mandatelor de parlamentar)”, explica DNA la trimiterea în judecată.
Actualmente încarcerat, Sorin Ovidiu Vîntu şi-a recunoscut faptele şi urmează să îşi execute mandatul pe care urmează să îl primească prin procedură simplificată.
#news