Vehiculele Societăţii de Transport Bucureşti (STB) vor circula în zilele de Crăciun (25 – 26 decembrie) şi de Anul Nou (1 şi 2 ianuarie) potrivit programului unei zile de duminică, a anunţat STB. De asemenea, în perioada 25 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, autobuzele celor 21 de linii cu program consacrat de noapte şi cele ale liniei 783 vor asigura serviciul de transport pe timp de noapte după programul normal, potrivit digi24.ro.
Acestea vor circula cu o frecvenţă de 30 de minute între orele 22:30 – 01.00 şi 04:00 – 05:00 şi cu o frecvenţă de o oră în intervalul 01:00 – 04:00. Şi Metrorex a anunţat că trenurile de metrou vor circula la un interval de 10 minute, conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale, în perioada sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou.
„În perioada 24 – 26 decembrie şi 31 decembrie – 2 ianuarie, trenurile de metrou vor circula conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale. Astfel, pe Magistrala 1 (Pantelimon – Dristor 2), Magistrala 2 (Berceni- Pipera), Magistrala 3 (Preciziei – Anghel Saligny), Magistrala 4 (Gara de Nord 2 – Strauleşti) şi Magistrala 5 (Eroilor 2 – Valea Ialomiţei/Râul Doamnei), circulaţia trenurilor de metrou se va desfăşura la un interval de 10 minute”, se precizează într-un comunicat al companiei.
În noaptea de Revelion, 31 decembrie 2022/1 ianuarie 2023, pe toate magistralele, circulaţia trenurilor de metrou se va desfăşura la un interval de aproximativ 10 minute, precizează sursa citată. Companii cunoscute, amendate de comisarii ANPC pentru practici comerciale incorecte