Nu respecți regulile, posibil să fii sancționat penal
Cel puțin asta ne anunța de curând Victor Costache, încă ministrul Sănătății. Întrucât situația se înrăutățește pe zi ce trece, noi cazuri de infectări cu Coronavirus apărând în lume, ministrul a declarat că cetățenii ce se întorc din Italia pe teritoriul țării noastre sunt obligați să respecte normele de carantină în vigoare. De altfel, aceste reguli se aplică pentru toți cei ce pășesc în țara noastră, veniți fiind din orice zonă afectată cu Coronavirus.
Astfel, dacă nu respecți regulile de carantină, te poți trezi cu pedepse destul de mari, întrucât riști să pui în pericol sănătatea și chiar viața celor din jurul tău.
Articolul 352 din Codul Penal, invocat de Costache, spune în felul următor:
„Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.”
Ce măsuri de carantină se vor lua?
„La sosirea pe teritoriul României, toți călătorii asimptomatici din zonele afectate, respectiv Hubei (China), cele 11 localități din Italia, dar și persoanele care încă se mai află pe nava de croazieră Diamond Princess vor intra direct în carantină, pentru o perioadă de 14 zile.
Celelalte persoane care vin din regiunile Lombardia și Veneto vor intra în izolare voluntară la domiciliu timp de 14 zile, la sosirea în România.”, declară cei de la Hotnews.ro
“Toate persoanele din carantină vor primi materiale informative cu un set de reguli pe care trebuie să îl urmeze, la fel și cele care vor fi izolate la domiciliu care vor primi un alt set de reguli. Aceste materiale vor fi elaborate de către reprezentanții Institutului de Sănătate Publică și transmise în timp util. Tot la institut va funcționa un telverde care va putea fi apelat de către cei interesați să obțină măsuri suplimentare despre noul tip de infecție cu coronavirus” a spus Costache.