Viorica Dăncilă - foto Iulia Kelt

Viorica Dăncilă se scuză și acuză

Fostul premier al României, cât și fostul candidat la prezidențiale contra lui Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, îi dă replica lui Ludovic Orban. Proaspăt acuzată de faptul că atât timp cât a fost prim-ministru nu ar fi făcut mare lucru pentru sistemul de sănătate, ori pentru țară în general, Dăncilă își sună cunoștința aia care scrie corect pe Facebook și-o roagă să-i încropească un status „mișto” cu care să-l dea gata pe Orban.

Astfel, în opinia fostului premier PSD, ea n-are nicio vină pentru absolut nimic. Știți vorba aia cu „nici usturoi n-a mâncat”? Cam așa și-n cazul Vioricăi care, în loc să-și recunoască greșelile, le punctează pe cele ale lui Orban. Mai pe larg, Ludovic Orban ar fi știut de criză încă din ianuarie, însă ar fi ales să minimizeze problema și să ignore semnalele trimise de către cei de la OMS.

Vasilica dixit:

„Domnule Orban, degeaba atacați, degeaba vă justificați.

Cu nici două săptămâni în urmă, preocuparea dumneavoastră era declanșarea anticipatelor. Adică inventarea unei crize, nu pregătirea României pentru criza reală.

Vă reamintesc că sunteți premier de patru luni și jumătate, iar la sfârșitul lunii ianuarie OMS a transmis tuturor țărilor lumii să acționeze imediat, luând toate măsurile pentru a lupta împotriva noului coronavirus. Ce măsuri ați luat ca premier? Cum ați tratat solicitarea din luna ianuarie a Institutului Matei Balș pentru procurarea de materiale și echipamente necesare în combaterea coronavirusului? Sau nu vi s-a părut urgentă?

Aveați obligația, domnule Orban, să pregătiți din timp România pentru pandemie. N-ați făcut-o, iar acum recurgeți la atacuri politice, în loc să vă concentrați pe gestionarea situației tot mai grave din țară. Aveți responsabilitatea, domnule Orban, deci guvernați.”, declară Viorica Dăncilă pe contul său de Facebook.

Citește și:

#News