Microparticulele de plastic au fost descoperite, pentru prima dată, în sângele uman.
Oamenii de ştiinţă au analizat probe de sânge de la 22 de donatori anonimi, toţi adulţi sănătoşi şi au identificat particule de plastic la 17 dintre aceştia.
Adevărul scrie că jumătate dintre probe conţineau tereftalat de polietilenă (PET), utilizat în mod obişnuit pentru sticlele de băuturi, în timp ce o treime conţinea polistiren, folosit pentru ambalarea alimentelor şi a altor produse.
Un sfert din probele de sânge conţineau polietilenă, din care sunt fabricate pungile de plastic.
Descoperirea oamenilor de ştiinţă dovedeşte că particulele pot călători în corp şi se pot depozita în organe
Cu toate că impactul asupra sănătăţii este încă necunoscut, cercetătorii sunt îngrijoraţi deoarece microparticulele de plastic provoacă daune celulelor umane în laborator şi se ştie deja că, în cazul poluării atmosferice, particulele din aer pătrund în organism şi provoacă anual milioane de decese premature.
”Studiul nostru reprezintă primul indiciu că avem particule de polimer în sânge. Este un rezultat major”, a declarat profesorul Dick Vethaak, ecotoxicolog la Vrije Universiteit din Amsterdam, Ţările de Jos.
Cercetătorul a precizat că studii făcute anterior au constat că microplasticile sunt de zece ori mai prezente în materiile fecale ale bebeluşilor comparativ cu al persoanelor adulte. În plus, sugarii care sunt hrăniţi cu biberoane înghit milioane de microparticule de plastic, mai arată sursa citată.
Încă nu se știe dacă plasticul prezent în sângele uman va duce la afecțiuni grave
”Marea întrebare este ce se întâmplă în corpul nostru. Sunt aceste particule reţinute în organism? Sunt transportate către anumite organe, trec de bariera hematoencefalică? Şi sunt aceste niveluri suficient de ridicate pentru a declanşa o afecţiune? Trebuie urgent să finanţăm cercetări suplimentare pentru a putea afla”, a adăugat Vethaak.
Studiul a fost finanţat de Organizaţia Naţională Olandeză pentru Cercetare şi Dezvoltare în Sănătate, alături de Common Seas, care activează în domeniul reducerii poluării cu plastic.