Un bărbat din Botoșani care a ieşit cu câinele la plimbare pe o stradă din orașul Darabani, fără a ţine cont de faptul că animalul trebuie să poarte botniţă, a fost amendat. Un echipaj de jandarmerie i-a atras atenția asupra obligativității portului botniței de către câinii din rasele periculoase, pe drumurile publice, unui bărbat care plimba un câine de talie mare, respectiv un metis din rasa ciobănesc. Aflat sub influența băuturilor alcoolice și deranjat de solicitarea echipajului, bărbatul în vârstă de 39 de ani a devenit brusc recalcitrant și a adresat injurii jandarmilor, potrivit ziare.com.
Jandarmii l-au taxat pentru nereguli. În total, amenda aplicată a fost de 5500 de lei, din care 3000 de lei pentru nerespectarea prevederilor privind regimul de deținere al câinilor agresivi, diferența fiind pentru refuzul de legitimare și adresarea de injurii.
„Aducem la cunoștința cetățenilor că accesul câinilor agresivi din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor, precum și al exemplarelor cu potențial agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum și în părțile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceștia poartă botniță și sunt ținuți în lesă, pentru a preveni atacul canin și rănirea persoanelor”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.
Ora Pământului, sărbătorită sâmbătă de peste 8.000 de copii și tineri din România