Medicii avertizează: Numărul cazurilor de tuberculoză este în creștere în România

În anumite județe sunt probleme de aprovizionare cu medicația multidrog rezistentă pentru tratarea acestei boli

Numărul cazurilor de tuberculoză este în creștere în România, anul trecut fiind aproape 9.000 de cazuri, cu peste o mie mai multe decât în 2021. Tuberculoza a devenit o boală a oamenilor care muncesc mult și nu au grijă de ei, periodic lipsind medicamentele pentru tuberculoza multidrog rezistentă, potrivit stiripesurse.ro.

Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta, a declarat ca există în anumite județe probleme de aprovizionare cu medicația multidrog rezistentă.

 „Firmele cu care s-au încheiat aceste contracte în urma licitației nu au făcut o evaluare corectă și nu au avut în stoc suficiente medicamente și atunci au fost perioade scurte în care nu s-au putut asigura.”, a declarat Gilda Popescu, medic pneumolog:

 Potrivit Danielei Vâlceanu, reprezentant al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), ministerul a dat OK-ul pentru anumite medicamente. Nu știu cât va dura procesul de intrare în țară a lor.”

România este pe primul loc în Europa la numărul de bolnavi.

În lume mor zilnic 4.000 de oameni cu tuberculoză, o boală care clasează România pe primul loc în Europa la numărul de pacienți infectați. Pentru a nu mai fie considerată o problemă de sănătate publică gravă, specialiștii spun că ar trebui să avem un caz la un milion de locuitori. Medicii spun că în realitate sunt mai multe cazuri de tuberculoză. Pe lângă un bolnav pot fi alți zece infectați. Simptomele sunt ușor de recunoscut.: „Pacientul care tușește mai mult de trei săptămâni, care scade în greutate, face febră, transpiră noaptea, este pacientul care trebuie îndrumat de medicul de familie către medicul specialist.”, a declarat Gina Ciolan, medic pneumolog.

România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică