Managerul Institutului ”Marius Nasta” din Bucureşti, Beatrice Mahler, afirmă că există o legătură între poluare şi tuberculoză, cercetările ştiinţifice susţinând această afirmaţie, potrivit g4media.ro.
”Tuberculoza este o boală produsă de bacilul Koch care poate infecta orice persoană, producând boală în condiţiile asocierii unor factori favorizanţi.
Contactul cu un caz de tuberculoză este definit ca petrecerea unui timp mai mari de 4 ore cu o persoană bolnavă de tuberculoză. Factorii favorizanţi pot fi interni sau externi, fiind reprezentaţi de boli care scad imunitatea, alcoolism, infecţia HIV, stresul, nivelul de poluare al aerului”, a scris pe Facebook, Beatrice Mahler, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei.
Beatrice Mahler afirmă că ”poluarea aerului poate influenţa sănătatea umană în diverse moduri, iar cercetările indică faptul că există o legătură între nivelul de PM2,5 şi tuberculoză”.
Potrivit medicului, riscul de tuberculoză creşte prin mai multe mecanisme: scăderea imunităţii ca urmare a expunerii la poluanţi precum particulele fine (PM2.5), oxizii de azot şi alte substanţe toxice, care pot slăbi organismul, făcându-l mai vulnerabil la infecţii, inclusiv la tuberculoză; agravarea bolilor preexistente cum ar fi astmul sau bronşita cronică, ceea ce poate face ca o persoană să fie mai susceptibilă la tuberculoză. ”În România sunt evidenţiate două zone cu risc crescut de infecţie TB care se suprapun cu două teritorii geografice în care poluarea este crescută, situate în partea de sud a României şi în partea de est. Evaluarea riscului de infectare cu tuberculoză din perspectiva calităţii aerului şi nu numai a factorilor predispozanţi legaţi de condiţiile socio-economice creează o perspectivă diferită asupra nevoilor pe care trebuie să le adoptam în lupta împotriva tuberculozei”, a mai transmis medicul. Buna Vestire. Superstiții și obiceiuri