Zeci de percheziţii au loc marţi dimineaţă în localitatea Bălteni, din judeţul Dâmboviţa, într-un dosar vizând infracţiuni de evaziune fiscală şi de incendiere a deşeurilor rezultate în urma dezmembrării ilegale de vehicule, potrivit g4media.ro.
Vor fi puse în executare 35 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliţiei, pentru audieri
„În această dimineaţă, 25 aprilie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, pun în aplicare 34 de mandate de percheziţie domiciliară, în localitatea Bălteni, la 22 de agenţi economici şi 13 persoane fizice bănuite de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi incendierea de deşeuri. Vor fi puse în executare 35 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliţiei, pentru audieri”, anunţă IPJ Dâmboviţa.
Cei în cauză sunt bănuiţi că, din anul 2022 până în prezent, ar fi omis să evidenţieze sau să declare veniturile obţinute din activităţile de colectare a materialelor feroase şi neferoase provenite din dezmembrarea ilegală de vehicule
. Bănuiţii ar fi incendiat bunurile dezmembrate, în vederea valorificării, astfel poluând mediul înconjurător. În cadrul acţiunii, sunt angrenaţi poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi inspectoratelor de poliţie judeţene Argeş, Ilfov şi Prahova.În sprijinul acestora, se află echipe formate din comisari de la Garda Naţională de Mediu şi jandrmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.
Bărbat din județul Bacău, reținut pentru că a provocat răni grave unui câine