Un poliţist care urma să intre de serviciu în Şomcuta Mare, judeţul Maramureş, a fost testat pozitiv la substanţe interzise, potrivit ziare.com.
El a fost retras din dispozitiv şi dus la spital pentru prelevarea de probe.
”Seara trecută, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive în cazul unui poliţist care urma să înceapă serviciul pe raza de competenţă a oraşului Şomcuta Mare. Ca urmare a constatării, s-a dispus de îndată retragerea acestuia din dispozitiv”, a transmis, joi dimineaţă, IPJ Maramureş.
IPJ Maramureş a precizat că poliţistul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii prezenţei în organism a substanțelor psihoactive. ”În acest caz Compartimentul Control Intern continuă activităţile specifice în vederea dispunerii măsurilor legale. La intrarea în serviciu, toţi poliţiştii sunt instruiţi şi evaluaţi din punct de vedere al capacităţii de exercitare a atribuţiilor de serviciu”, a mai transmis IPJ Maramureş. Oficialii IPJ Maramureş au transmis că ”se delimitează ferm de orice comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere valorilor acesteia şi nu sunt în concordanţă cu legea”.
Patru adolescenți din Dâmbovița, arestați preventiv pentru viol