Veste tristă pentru admiratorii și mai ales pentru admiratoarele pozelor în chiloți ale deputatului PSD, Cătălin Rădulescu. Îmi pare rău că trebuie să fiu eu cea care dă îngrozitoarea veste, însă cineva trebuie să o facă și pe asta. Cătălin Rădulescu s-a îmbolnavit de grapinită cronică. La fel ca noul coronavirus, grapinita cronică este, se pare, o boală deosebit de contagioasă care se manifestă atât în rândul politicienilor, cât și la oamenii simpli cu acces la dark web-ul prostiei.
Ce este grapinita cronică?
Dacă în cazul COVID-19, simptomele se manifestă asemănător unei gripe, însă mult mai violent (cel puțin în anumite cazuri), grapinita cronică îți ia mințile cu totul. La câteva zile de la infectare începi să delirezi, să uiți tot ce se presupune că ai învățat pe la școlile de medicină și să te transformi, încet-încet, într-o textilistă roșcată trecută de primă tinerețe. Poate primul semn că ai fost infectat este acela că începi să crezi în oculte mondiale, în rețele 5G de origine diavolească și în termoscanere care-ți măsoară nu numai temperatura, ci îți accesează toate datele personale. Da, inclusiv pozele cu tine în chiloți.
Se bănuiește că această boală deosebit de contagioasă se infiltrează acolo unde detectează lipsă de școală sau diplome obținute cu bani, pile și ochi frumoși.
Cam asta a pățit, din păcate, și deputatul Cătălin Rădulescu care mai nou are senzația că termoscanerul este dușmanul absolut al poporului. Un moment de reculegere pentru fratele nostru care a pierdut lupta cu boala, vă rog!
Cătălin Rădulescu, medicul pe care l-am ratat, actual deputat
„Eu am studiat şi ca medic chestiunea asta şi din punct de vedere al legalităţii şi a respectării drepturilor omului. Măsurarea temperaturii nu poate s-o facă decât un cadru medical. Nu poţi să pui pe unul să măsoare temperatura, care n-are nicio specialitate medicală, nici măcar asistent medical nu e. Eu am înţeles că prin termoscanare deja se accesează toate datele personale, deci e fără acordul persoanei. Nu se respectă legea care îţi asigură dreptul la informaţii private. Înţeleg că prin termoscanare facială deja în momentul ăla autorităţile respective monitorizează într-un fel sau altul orice fel de persoană din România, pentru că îţi ia datele. Pe de altă parte, orice răceală o să-ţi dea o temperatură mai mare fără să ai COVID. Nu trebuie să ai COVID ca să ai 37,3. Eu, de exemplu, am avut pneumonie la un moment dat, altă dată bronşită cronică şi am făcut temperatură. Orice stare de gripă, viroză gripală îţi dă temperatură peste 37 de grade. Ca să interzici intrarea într-o locaţie a unui om să facă cumpărături pentru că are 37 de grade iarăşi este o prostie, deci este o încălcare a dreptului fundamental de mişcare. Să vină cei de la o secţie de Poliţie să-l ridice şi să-l ducă la spital iar este îngrădirea unui drept, pentru că cel puţin omul ăla trebuie să meargă acasă. Dar din ce am înţeles de la ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, în momentul în care temperatura este peste 37,3 grade, prin termoscanare se anunţă o secţie de poliţie care vine şi te ridică. Toate astea trei la un loc reprezintă nişte încălcări grave. Nu poate să existe o autoritate care să mă urmărească pe mine fără să aibă niciun fel de motiv să ştie în orice moment unde sunt, unde intru, de ce intru”, a precizat Cătălin Rădulescu, potrivit Digi 24.
Citește și: Grapini, autoritate în domeniul medical, înspăimântată de termoscanere