Carla’s Dreams ia în considerare să se retragă din muzică și să renunțe la mască. Declarațiile artistului au fost făcute în cadrul podcast-ul lui Mihai Bobonete.
Aici, Carla’s Dreams a mărturisit că nu este pentru prima dată când s-a gândit să renunțe la cariera sa muzicală. Totuși, pandemia a fost cea care l-a împiedicat.
Carla’s Dreams vrea să se retragă din domeniul muzical, să renunțe la machiajul care l-a consacrat și să fie o persoană publică
”Sper să nu trebuiască să mă machiez şi peste zece ani. Eu voiam să mă retrag de acum, dar pandemia m-a împiedicat. Vreau să mă reinventez. Sunt atât de mulţi oameni tineri cu potenţial, care merită să fie auziţi. Prefer să ajut pe cineva”, a declarat cântărețul.
În luna ianuarie, artistul a făcea anunțul potrivit căruia este decis să renunțe la muzică. El și-a explicat decizia, prin nevoia de a ajuta tinerii talentați și pasionați de muzică, dorind să le facă loc în această industrie.
Artistul se machiază mereu, precizând că această ”mască” îl face să nu fie recunoscut pe stradă
Atât solistul, cât și membrii trupei au declarat că au ales să se picteze pe față ”pentru a avea o viață liniștită”.
Aceștia îi încurajează pe oameni să se bucure, oriunde și oricând, de muzica lor. Totuși, în egală măsură, spun că au nevoie de discreție și nu doresc să fie opriți sau hărțuiți pe stradă.
”Asta mi-a permis să fiu mai adevărat, mai sincer, uneori chiar abraziv şi abrupt. Libertatea, la fel ca expunerea, costă”, a declarat artistul.