Dan Radu Ruşanu, fostul șef al ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) a învins statul român în instanță și va primi despăgubiri în valoare de 70.000 de lei. Curtea de Apel Bucureşti a decis, definitiv, ca statul să achite onorariile avocaților care l-au reprezentat pe Rușanu în procesul în care acesta a fost arestat și ulterior achitat în dosarul Carpatica.
Fost deputat și senator PNL, Rușanu a fost reținut de procurorii DNA în Dosarul Carpatica pe 25 februarie 2014. A stat în arest timp de patru luni şi în arest a domiciliu alte trei luni, fiind acuzat de folosirea influenţei unei persoane care îndeplineşte o funcţie publică, favorizarea făptuitorului şi constituire de grup infracţional organizat.
După trei ani de procese a fost achitat definitiv. În faza de fond a procesului, judecătorii au respins cererea lui Dan Radu Rușanu, dar acesta a contestat-o la Curtea de Apel București, iar decizia inițială a fost menținută definitiv de Instanţa Supremă.
Într-un alt dosar deschis la Tribunalului București. în noiembrie 2017, Rușanu cerea ca statul roman, prin Ministerul Finanțelor, să-i plătească daune morale și materiale totale de 5,9 milioane de lei si 784.000 de euro, sume la care se adaugă dobânda de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective a acestor sume și cheltuielile de judecată.
Tribunalul București a respins ca neîntemeiată cererea lui Dan Radu Rușanu în baza unei decizii a Curții Constituționale, a jurisprudenței CEDO și a unei decizii date de Înalta Curte în timpul soluționării unui recurs în interesul legii. Cazul este în continuare pe rolul Curții de Apel București și are termen în septembrie 2020.
Citește și: Cel mai mare falsificator de bancnote din lume a fost arestat în România