Ministrul Sănătății va semna, vineri, contractul cu firma Naguma Medical Supply, care a câștigat licitația organizată de Ministerul Sănătății pentru livrarea unui număr de 115 milioane de măști, iar distribuirea acestora către persoanele cu venituri mici se va face în următoarele șapte zile. Măștile vor ajunge la 2.300.000 de români, conform ministrului Sănătății.
„Au fost 14 firme care au avut ofertă conformă, prima câştigătoare are termen 7 zile să livreze toată cantitatea. Mâine dimineaţă se semnează contractul şi va începe şi livrarea. 115 milioane de măşti”, a spus Tătaru la începutul şedinţei de guvern de joi.
Ce nu spune ministrul Tătaru este că Naguma Medical Supply, câștigătoarea licitației, este o firmă imobiliară înființată în urmă cu opt luni, fără cifră de afaceri și având ca acționari două offshore-uri cu sediul în Cipru, iar măștile importante din China nu ar corespunde tipului de mască prevăzut în contractul cu Ministerul Sănătății, conform unei anchete adevarul.ro.
Sursa citată demonstrează cu fotocopii ale documentelor de însoțire a mărfii, de pe aeroportul din Shenzhen către Otopeni, documente pe care se observă că aceste măști sub declarate „dispozitiv de protecție non-medical”! Or, caietul de sarcini pregătit de Ministerul Sănătății pentru licitația în discuție prevedea clar faptul că ofertantul trebuie să livreze „măști faciale de uz medical”.
Ministrul Tătaru nu spune nici că Unifarm, compania Ministerului Sănătății, a fost descalificată de la licitație, deși avea măști pe stoc și nici că Naguma Medical Supply s-ar fi avizat la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România în data de 29 mai, ceea ce înseamnă că doar după acea dată putea importa măști medicale.