Șomeră din noiembrie anul trecut, de când a demisionat de la șefia PSD, după eșecul de la alegerile prezidențiale când a fost zdrobită de Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă a revenit în atenția românilor săptămâna trecută când Ana Birchall, fost ministru al Justiției în vremea guvernării Dăncilă, a spus despre aceasta ca a fost doar o marionetă. A fost declicul de care pare să fi avut nevoie Viorica Dăncilă care, la ceas de seară, în ziua Domnului 24 iunie douăzeci-douăzeci, și-a făcut reintrarea spectaculoasă în aria cercului politic și a postat pe Facebook un mesaj care s-a dorit a fi ironic la adresa actualului Guvern.
„Meteorologii de la Palatul Victoria și Palatul Cotroceni ne explică faptul că ploaia cade vertical, iar viitura vine din amonte în aval, dar nu fac nimic concret pentru a ajuta cetățenii și localitățile afectate de inundațiile grave din aceste zile. Atunci când eram premier și România a avut parte de inundații, am fost alături de oameni, mergând în zonele calamitate și alocând rapid fonduri pentru depășirea efectelor inundațiilor.
Un guvern care ține cu românii vine de urgență cu ajutoare și nu stă cu mâinile în sân. Sau cumva sloganul liberal „Prin noi înșine” înseamnă în caz de catastrofă „Descurcați-vă pe cont propriu”?! Mai guvernați deci, domnilor de la PNL? Sau vă e dor să leneviți din opoziție?”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.
Pentru cei care nedrept au uitat-o pe doamna Dăncilă reamintim că aceasta se recomandă ca fiind om politic. A devenit membru al PSD în 1996, ajungând în 2015 președinte al organizației de femei a PSD. În 2019 a preluat conducerea efectivă a partidului, după încarcerarea președintelui PSD Liviu Dragnea.
Din ianuarie 2009, până la numirea în funcție de prim-ministru în ianuarie 2018, Viorica Dăncilă a fost europarlamentar din partea PSD. Pe timpul mandatului, aceasta a fost vicepreședintă a Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, membră în Comisia pentru Drepturile Femeii și Egalitatea de Gen și membru supleant în Comisia pentru Dezvoltare Regională. Dăncilă a deținut și poziția de lider al deputaților social-democrați români din Parlamentul European.
În ianuarie 2018 ea a fost numită premier și a devenit astfel prima femeie din istoria României care ocupă această funcție și al treilea premier al țării în șapte luni. De-a lungul mandatului de premier, Dăncilă a fost criticată pentru gramatica precară, slaba cunoaștere a termenilor și conceptelor, precum și pentru gafele de protocol diplomatic. Ea a deținut funcția până la 4 noiembrie 2019, când guvernul ei a fost demis prin moțiune de cenzură.
Viorica Dăncilă a fost desemnată în iulie 2019 drept candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale din 2019, fiind unicul candidat care a dorit această nominalizare. Ea a ajuns în turul al doilea, unde a pierdut categoric în fața președintelui în funcție Klaus Iohannis. Pe 26 noiembrie 2019 Viorica Dăncilă a demisionat din funcția de președinte PSD, pe care a deținut-o de la încarcerarea lui Liviu Dragnea.
Citește și: Cine i-a tras sforile Vioricăi Dăncilă? Birchall „dă din casă”