Și spun din start că ăsta este un pamflet, o glumă scrisă, un zvon de care nu suntem siguri, dar care a fost pus în mișcare de oameni din familia handbalului, care i-au și simțit duhoarea, așa se pare!
Metoda cu ședințele prin videoconferință a prins și în handbalul românesc, mai ales că tehnica butonatului la calculator nu este așa străină membrilor Consiliului de Administrație. Mai sunt câteva personaje care fug de internet ca dracu’ de tămâie, dar de nevoie s-au adaptat și au învățat să apese pe niște butoane. Cu scrisul stau cam rău, că e nevoie și de puțină limbă română, dar videoconferințele sunt cu vorbe, cu înjurături în direct, cu nervi și strigăte…
La ultima ședință a Consiliului de Administrație, lumea spune că președintele Dedu a adus un membru în plus, ca să voteze cu el și să fie partea dominantă. Da, oamenii spun că a fost și Bachus la desktop, ba chiar încerca să ia și cuvântul, dar articula cu mai mare greutate frazele. Atunci s-a hotărât ca ședința să ia o pauză, dar nu de publicitate, ci mai degrabă una de odihnă și îndepărtare a efectelor bahice, pentru președintele care era în dificultate.
Eu nu cred că a fost chiar așa, pentru că un clătinat la stânga și unul la dreapta pot însemna și oboseală acumulată din pricina muncii nenormate. Și mai e ceva, chiar și ministrul Sportului, Ionuț Stroe, a apărut la televizor în chiloții proprii și personali, și nu l-a obligat nimeni să-și dea demisia, nici măcar bunul simț!
Deh, mai râdem și noi, cu și despre oameni care n-ar avea ce să caute pe fotoliile pe care le ocupă!