Acest gen de competiții are un farmec aparte – este o cursă populară, deschisă și profesioniștilor, cât și amatorilor care au picioare zdravene și pot alerga zeci de kilometri. Din păcate, în această toamnă nu se vor mai număra premiile, pentru că cele mai valoroase și tradiționale curse au fost anulate, din cauza pandemiei de coronavirus.
Maratonul de la New York s-a născut în 1970 și, pe parcurs, a devenit cursa cea mai populară din lume. La ultima ediție, cea din 2019, au trecut linia de sosire 53.000 de alergători, un număr impresionant, dacă vreți, care au venit din toate colțurile lumii, pentru a fi la start.
Dar anul acesta organizatorii au decis să anuleze cursa, programată la 1 noiembrie, o veste tristă pentru toți cei care așteptau să se urce în avioane și să ajungă la New York. ”Este dezamăgitor pentru toți cei implicați, dar am urmat cursul, din perspectiva sănătății și siguranței și a alergătorilor, și a organizatorilor. Au existat speranțe, dar a fost mai multă incertitudine, mai ales prin prisma a cee ace s-a întâmplat în ultima vreme. Singura decizie corectă a fost aceasta de anulare a Maratonului”, a declarat președintele și CEO al New York Road Tunners, organizatorii competiției, Michael Capiraso.
”Știu că Maratonul este un eveniment îndrăgit în orașul nostrum, însă aplaud organizatorii că au pus pe primul plan sănătatea și siguranța tuturor celor implicați”, a ținut să precizeze și primarul New Yorkului, Bill de Blasio. De altfel, experții au emis avertismente cu privire la un alt val de infecții cu COVID-19, în această toamnă, în Statele Unite ale Americii, noi cazuri fiind, deja, semnalate în multe state.De altfel, Maratonul de la New York a mai fost anulat și în 2012, primarul de atunci al orașului, Michael Blomberg, luând această decizie ca semn de respect și omagiu pentru cele 41 de victime ale Uraganului Sandy.
Cei înscriși își pot primi banii înapoi!
Alergătorii care s-au înscris deja își vor putea primi taxele înapoi sau își vor putea păstra locul pentru anul viitor – Maratonul a fost reprogramat pe 7 noiembrie, 2021. Și ne aducem aminte cu plăcere că printre câștigătorii acestei tradiționale curse se numără și românca Anuța Cătună, ea trecând prima linia de sosire în anul 1996!
La Berlin, Senatul a decis – nimic cu mai mult de 5000 de participanți!
Nici competiția de la Berlin n-a avut șanse de desfășurare, Senatul de la Berlin luînd decizia ca orice eveniment major, cu peste 5000 de persoane să nu aibă loc. Prin urmare, cursa din 26 și 27 septembrie a fost anulată și ea, o decizie în premieră, de la lansarea cursei în 1974. La fel ca la New York, cei care s-au înscris și doresc să-și primească taxele înapoi pot face această cerere către organizatori sau pot rămâne înscriși până la ediția din anul viitor.