Ungaria introduce legea anti-LGBT, românii aplaudă furtunos! În cazul în care n-ați observat încă acest aspect, dați o raită pe paginile dedicate conservatorismului religios românesc, cele finanțate grosolan de organizații mondiale de tipul „Gilead”.
Dar stai așa! Nu cumva românii urau, cu tot zvâcul lor interior, tot ce înseamnă Ungaria și populație adiacentă care, cu „nesimțire”, ne-a ocupat Ardelul în loc să stea acolo, la ea, în UNGARIA și nu în România care e a noastră, a dacilor, și nu a lor? Pfu! Lungă a mai fost fraza asta!
Se pare că românii au decis, ca prin minune, să pună pauză urii împotriva vecinilor noștri de la vest. „Bravo, Ungaria!”, „Viktor Orban, premier și în România” – mi-a fost dat să citesc pe paginile de Facebook mai sus menționate.
Acum îl vreți premier, ai? Adicătelea, pe scurt, tot ce a trebuit Orban (al lor) să facă ca să vă convingă să-i predați Ardealul, a fost să susțină și să instaureze o lege care vă gâdilă pe voi la cele trei bărbii dacice. Ieftin vă mai vindeți, băi, românilor!
Ați uitat când înjurați de mamă, tată și străbuni și nu puteați dormi nopțile de frica invaziei maghiare? Ați uitat de glumele alea nesărate? De proteste? De violențe? De xenofobie și ură viscerală? Ați uitat!
Bine că ne-am lămurit! Cum ar veni, or fi ungurii dușmanii de moarte ai românilor, însă persoanele gay îi întrec.
Românii dacici și bipolaritatea
Așadar, ori românii tradiționaliști (culmea, aceeași categorie de români care, anterior aflării veștii că pe pământ există și homosexuali, se războia pe Ardeal) s-au prins care e dușmanul cel adevărat, periculos și colțos, ori țara asta suferă de-o bipolaritate cronică, combinată cu prostie „fără număr”.
Merg pe a doua variantă. Cine nu mă crede, e rugat să studieze istoria celui de-al doilea război mondial, în România. Nu e nici despre unguri, nici despre gay, dar oferă o explicație clară asupra fenomenului bipolarității.
Să vină maghiarii, să plece gay-ii!
Citește și editorialul: Multinaționalele se implică, comunitatea LGBTQ+ „ridică din sprânceană”