Alertă de ploi și vijelii pentru mare parte din țară

 Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, care se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică avertizări cod galben și cod portocaliu de furturnă în aproape toată țara. Avertizarea cod portocaliu, care vizează județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța, potrivit stiripesurse.ro.

 Potrivit ANM, în cea mai mare parte a țarii, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, care se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Codul galben este valabil de duminică, de la ora 10 până luni, la ora 10. Pe parcursul zilei de duminică, la munte, în centrul și sud-estul țării, iar seara și noaptea mai ales în sud-est, local se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină, fiind emisă avertizare cod portocaliu .Codul portocaliu intră în vigoare duminică, la ora 11 până luni, la 4.00, urmând să se manifeste prin instabilitate atmosferică accentuată și averse torențiale. Cea mai mare clădire acoperită cu oglinzi din lume, construită în deșert