Deputatul Emilia Meiroșu este oficial în „tabăra” liberalilor, iar anunțul făcut, marți, în Camera Deputaților a fost intens criticat de liderul social-democraților, Alfred Simonis. „S-au oprit racolările făcute de PNL şi a început perioada de mercato la Parlamentul României”, a spus Simonis.
„Vă informez că Emilia Marlena Meiroşu, deputat ales în circumscripţia electorală 9 Brăila, va activa în cadrul grupului parlamentar al PNL”, a anunţat viceliderul deputaţilor liberali, Victor Paul Dobre.
Traseul politic al Emiliei Marlena Meiroşu, până să intre în PNL este: PSD pe listele căruia a fost aleasă, iar din mai 2018 a activat în partidul lui Ponta, Pro România.
„Vreau doar să constat că o dată cu încheierea listelor şi candidaturilor la locale s-a oprit şi traseismul primarilor dinspre PSD spre PNL, s-au oprit racolările făcute de PNL şi a început perioada de mercato la Parlamentul României. Vă e teamă de anunţata moţiune de cenzură şi începeţi să transferaţi parlamentari de la PSD fără nicio reţinere şi jenă”, a contracarat liderul deputaţilor social-democraţi.
Contrele nu s-au oprit aici, Florin Roman (PNL) intervenind în discuție. „Ați luat 500 de primari în 2014. Ați fost campionii traseismului”, a declarat Roman.
Unde este moralitatea?
„PSD a început prima sesiune parlamentară, în decembrie 2016, cu 155 de deputaţi. Azi grupul PSD are 125 de deputaţi. PNL a început cu 69 de deputaţi, iar azi are 82 de deputaţi. Deci principalul beneficiar al trasesimului politic, cel puţin în Camera Deputaţilor, este PNL. Dvs în acest moment încurajaţi astăzi traseismul politic. Ne acuzaţi pe noi ca am făcut în 2014-2015, în timp ce voi faceţi asta astăzi. Unde e moralitatea de care vorbiţi? În fiecare zi primiţi traseişti. Cum aveţi tupeul să vorbiţi de moralitate?”, a intervenit Alfred Simonis.
Ordonanța „traseismului politic”
Traseismul politic a fost acceptat în 2014, prin Ordonanţa de Urgenţă 55/2014, care „luând în considerare că o premisă determinantă în stabilirea obiectivelor şi a strategiilor guvernamentale o constituie armonizarea legislaţiei specifice administraţiei publice locale în vederea eficientizării actului administrativ la nivelul cel mai apropiat de cetăţean”, se arată în actul normativ. Mai mult, conform acestei ordonanțe, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi îşi pot exprima în scris şi o singură dată opţiunea cu privire la partidul politic, organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi, fără ca aleşii locali respectivi să îşi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor.
Săptămâna trecută, președințele Iohannis s-a declarat împotriva traseismul „electoral”, precizând că traseismul din cauza schimbării doctrinare fiind unul rarisim.
Citește și: Klaus Iohannis este împotriva traseismului politic