Loredana Groza neagă orice zvon legat de o posibilă infectare cu Covid, în contextul în care România se află în plin val patru, și multe persoane sunt afectate de acest lucru, chiar și cele care au schema completă de vaccinare împotriva noului coronavirus.
Deranjată de aceste zvonuri, Loredana a declarat la Antena 3 că a avut o situaţie medicală care s-a rezolvat. „Sunt bine mersi acasă, dar nicio legătură cu Covid-ul, nicio legătură cu spitalul Matei Balş, unde s-a spus că aş fi internată. Toate ştirile legate de Covid sunt false. N-a fost absolut nico răceală, nicio gripă, nicio legătură cu Covidul. Vineri începe o nouă ediţie a X-Factor, Next Star-ul continuă şi el, sâmbătă voi concerta la Iaşi şi îi asigur pe fanii mei că voi fi prezentă”, a spus Loredana într-o intervenție în emisiunea lui Mihai Gâdea.
Totodată aceasta a afirmat că este dispusă să facă și cea de-a treia doză de vaccin. „Sunt vaccinată de câteva luni bune și intenționez să fac și a treia doză. Vreau să fiu în siguranță. Mai bine să trăiești în siguranță decât într-un risc permanent. Ce se întâmplă în jurul nostru cu al patrulea val e halucinant. În plus de asta, trăim această avalanșă de știri false și lumea trebuie în fiecare zi să aleagă ce e real și ce nu”, a punctat Loredana Groza.
Printre persoanele publice care au anunțat că au fost infectate cu Covid, în ciuda faptului că erau deja vaccinate se află Andreea Marin, Monica Anghel, Radu Vâlcan, care a luat de la Adela (nevaccinată, abia ce a născut), Irinel Columbeanu ori Viorica din Clejani.
„Nu este o experiență plăcută, asta este, însă eu fiind vaccinată acum 5 luni și ceva, cu alte cuvinte am mai pierdut din apărare, eu totuși am avut o variantă ușoară. Am fost păzită totuși de vaccin. (…) Am înțeles foarte clar, vorbind cu medicii de acolo, e o concluzie trasă de medici, la nivel mondial, cât de mare este diferența atunci când ești vaccinat”, a afirmat Andreea Marin.
Citește și: La omul sărac, nici boii nu trag: Irinel Columbeanu s-a infectat cu Covid