Un agent de poliţie din Iaşi a fost condamnat la 2 şi 8 luni de închisoare după ce a primit de la un şofer 200 de euro pentru a nu-l amenda şi a nu-i suspenda permisul de conducere, potrivit stiripesurse.ro.
„La data de 22 septembrie 2023, Tribunalul Iaşi, instanţă de fond, a dispus condamnarea unui inculpat, agent de poliţie la momentul săvârşirii infracţiunii, la pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită”, anunţă DGA
În luna mai, lucrătorii DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au organizat şi realizat acţiunea de prindere în flagrant a unui agent-şef adjunct de poliţie din cadrul IPJ Iaşi – Poliţia Municipiului Iaşi – Secţia 2 Poliţie – Compartimentul Ordine Publică, după ce a primit de la un denunţător suma de 200 euro în scopul de a nu-i aplica o sancţiune contravenţională la regimul rutier şi a nu-i suspenda permisul de conducere. Iniţial, agentul a pretins de la denunţător o sumă de bani cuprinsă între 300 şi 500 de euro, în acelaşi scop. Denunţul a fost înregistrat la Serviciului Judeţean Anticorupţie Iaşi ca urmare a unui apel la sistemul Call-center anticorupţie 0800.806.806 efectuat de către denunţător în seara zilei de 2 mai. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, fiind reţinut 24 de ore, ulterior fiind arestat la domiciliu. Măsura a fost menţinută până la data pronunţării condamnării de către instanţa de fond.
O tânără din Suceava a obţinut ordin de protecţie împotriva mamei ei