Raed Arafat
Foto: Facebook

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat a precizat la Antena 3 că este nevoie de o mai multă responsabilizare a clasei politice în ceea ce privește comportamentul în campania electorală, dar mai ales după alegeri, dat fiind faptul că acelea sunt momentele în care se cam uită de regulile impuse de autorități pentru reducerea răspândirii înfectării cu Covid.

„La alegeri trebuie să fie respectate toate regulile. Sunt reguli foarte clare pentru toată perioada de campanie, pentru ziua de vot. Şi o să insistăm ca, după ziua de vot, la anunţarea rezultatelor, să nu existe niciun fel de ieşire, sărbătorire, contact fără mască. Exact asta am văzut la locale şi poate că acolo a avut un impact serios. Va trebui să le interzicem chiar în scris, probabil, de acum, ca să fim sigur că acest lucru nu se va întâmpla atunci. Nici la locale acest lucru nu era permis şi totuşi s-a întâmplat”, a declarat Raed Arafat, la Antena3.

Acest lucru a fost precizat și de gazetarul Cristian Tudor Popescu, la Digi 24. CTP a menționat faptul că numărul crescut de cazuri de infectări de după alegerile locale nu au avut „punct de plecare” la votul propriu zis, la urnă, unde au fost respectate în mare măsură regulile de prevenire a răspândirii bolii, ci în campania electorală și la „parangheliile” – petrecerile în care s-au sărbătorit victoriile.

Citește și: CTP: „Campania și parangheliile sunt sursa infectărilor, nu votul la urnă”

#News