Anamaria Prodan arată, încă o dată, lumii cât de puternică este, nu că ar trebui să se justifice în fața cuiva. Mai mult, impresara FIFA a avut tăria de a-și publica autobiografia, în contextul în care nu trece prin cele mai bune momente, cu un divorț ce pare să se lase cu ceva scandal.
Sâmbătă seara, Anamaria Prodan și-a lansat cele două cărți, una autobiografică, cealaltă fiind dedicată mamei sale, regretata cântăreață de muzică populară Ionela Prodan. Într-una dintre cărți, Anamaria Prodan i-a dedicat un întreg capitol celui pe care deja îl numește „fostul soț”, semn că a acceptat că divorțul este fără cale de întoarcere, deși a luptat pentru salvarea mariajului încă de la primele zvonuri.
„În această carte sunt începuturile mele, capitolul cel mai frumos din această carte îi este dedicat fostului meu soț, este un omagiu adus lui, adus iubirii în care eu am crezut foarte tare și este o mulțumire pentru că mi-a dăruit un copil. Eu întotdeauna o să-i fiu lui alături, el știe asta, dacă-mi va cere ajutorul eu și copiii mei o să-l ridicăm. Până am reușit să înțelegem exact despre ce este vorba și să nu cerem mai mult decât ceea ce se poate, da, am fost siderați toți, sunt lucruri urâte pe care eu și copiii mei au decis să le îngropăm. L-am uitat, eu am învățat să iert”, a afirmat Anamaria Prodan, citată de WOWbiz.
Anamaria Proda: „Sunt unică și trebuie întotdeauna să-mi duc lucrurile la capăt perfect”
Chiar și în situația în care se află, impresara rămâne loială noțiunii de familie, care include demnitatea, iubirea, dar mai ales respectul, și potrivit propriilor declarații, aceasta va fi dispusă să își „salveze” fostul soț, până în ultima secundă, chiar dacă mariajul nu a reușit.
„Este normal să lupți, pentru copiii mei și pentru fostul soț să încerc să-l salvez până în ultima secundă. Să-l salvez la modul să nu-și piardă absolut toată demnitatea și toată mândria. Nu s-a putut, fiecare merge pe drumul lui, fiecare alege ce coloana vertebrală să aibă și ce demnitate să aibă. Eu știam și am știut din totdeauna, doar că eu sunt Anamaria Prodan, sunt unică și trebuie întotdeauna să-mi duc lucrurile la capăt perfect. Eu voi pleda până la final pentru noțiunea de familie, pentru demnitate, iubire și respect”, a mai spus Anamaria prodan, adăugând că iubirea este ceva superb, „un sentiment care te înalță, trebuie să înțelegi iubirea”.
Citește și: Anamaria Prodan uimește pe toată lumea. Ce a spus despre Reghe