Contracte de finanţare în valoare de peste 20 de milioane de euro, pentru 4 rute turistice şi culturale din Programul „România atractivă”, au fost semnate la sediul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), de către ministrul de resort, Marcel Boloş, şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din unităţile administrativ – teritoriale în care sunt situate obiectivele finanţate.Cele patru rute turistice şi culturale sunt ruta culelor, ruta curiilor, ruta satelor tradiţionale şi ruta Delta Dunării, proiectele urmând să fie finanţate prin componenta 11 – Turism şi cultură a Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă(PNRR), potrivit g4media.ro.
Ruta satelor cu arhitectură tradiţională va beneficia de o finanţare în valoare de 9,78 milioane euro, mediul rural românesc, care a garantat calitatea vieţii în comunitate şi prezentat atractivitate pentru vizitatori, a avut de suferit mult în ultimii ani. Printre comunităţile care vor fi sprijinite sunt comuna Saschiz din judeţul Mureş, comuna Biertan din judeţul Sibiu, comuna Arpaşu de Jos în judeţul Sibiu, comuna Ciucsângeorgiu din judeţul Harghita şi comuna Roşia Montană din judeţul Alba.
Ruta culelor va beneficia de o investiţie de 2,48 milioane euro
Culele erau locuinţele boierilor, construite în vederea apărării avutului şi vieţii membrilor familiilor acestora împotriva invaziilor, fiind construcţii semifortificate specifice secolelor XVIII şi XIX, răspândite în spaţiul balcanic.Culele se află preponderent în regiunea deluroasă a Olteniei, dar şi în zona de câmpie a Munteniei, în Bucureşti şi în judeţele Argeş şi Teleorman. Contractele de finanţare pentru restaurarea a două cule au fost semnate, fiind vorba despre Culă Tudor Vladimirescu (judeţul Mehedinţi) şi Culă Glogovenilor (judeţul Gorj)..
Ruta Delta Dunării va avea o finanţare de 570.000 de euro, fiind restaurate 30 obiective de peisaj cultural, care vor fi incluse într-un traseu turistic.
„În Delta Dunării, relaţia dintre resursele naturale şi comunitatea de pescari a creat un spaţiu şi un peisaj cultural unic ce se doreşte să fie protejat ca patrimoniu cultural şi natural şi valorificat prin turism cultural. Proiectul propune o abordare inovativă în care patrimoniul local devine factor principal de dezvoltare durabilă într-o arie protejată naturală. Se vor restaura 30 obiective de peisaj cultural, care vor fi incluse într-un traseu turistic, iar astăzi a fost semnat contractul de finanţare pentru obiectivele din localităţile Chilia Veche şi Periprava”, precizează MIPE.
În cursul săptămânii trecute au fost semnate contacte de finanţare în valoare de 68,5 milioane euro pentru investiţii în obiectivele incluse în şase rute culturale şi turistice din Programul „România atractivă”:
Este vorba despre ruta castrelor, ruta castelelor, cetăţilor, ruta Sfântului Ladislau, a bisericilor de lemn şi ruta mănăstirilor din zona Moldovei.În cadrul aceleiaşi componente a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă au fost semnate contracte în valoare totală de 59 milioane de euro pentru înfiinţarea, modernizarea şi restaurarea a 8 muzee şi memoriale: Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România şi Memorialul „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu Sărat, Muzeul identităţilor şi conflictelor transilvănene, Memorialul Revoluţiei-decembrie 1989, Memorialul Victimelor, Muzeul Industrializării forţate şi al dezrădăcinării, Râpa Robilor şi Muzeul ororilor comunismului.
Viitorul premier al Marii Britanii, mai bogat decât regele Charles