În următoarele patru săptămâni temperaturile vor fi apropiate sau ușor peste cele normale, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni pentru luna noiembrie, publicată vineri de ANM, potrivit stiripesurse.ro.
Pentru săptămâna 28 octombrie.– 04 noiembrie, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.
Pentru săptămâna 04 – 11 noiembrie, temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor excedentară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sud-vestice.
Pentru săptămâna 11-18 noiembrie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nord-vestice. Pentru săptămâna 18 – 25 noiembrie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în jumătatea nordică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Patru mașini implicate într-un accident în cea mai aglomerată ieșire din București