Perindându-se prin consiliile gălățene cu statut de independent până în 2020, Daniela Simona Vreme a trecut de partea liberalilor, întrucât de una singură, pare-se că nu mai făcea față. Cum la ultimele alegeri locale nu a mai vrut-o nimeni consilier pe nicăieri, aceasta s-a reprofilat și a ajuns direct pe listele PNL pentru Camera Deputaților, schimbând macazul și renunțând la independența care începea să nu mai dea roade.
Luată sub aripa „Stângă” a PNL Galați
De milă sau din lipsă efectivă de candidați, PNL Galați a decis, în această toamnă, s-o coopteze pe, până nu demult, independenta Daniela Simona Vreme, dându-i un loc șase pe listele pentru Camera Deputaților, la alergerile parlamentare din 6 decembrie. S-ar putea zice că locul șase n-ar fi unul cine-știe-ce, însă asocierea acestora cu luptătoarea pasiv-agresivă împotriva PSD-ului, ridică semne de întrebare.
Joaca de-a „urâm PSD-ul”, practicată bleg de Vreme n-a făcut, în timp, decât să stârnească hohote de râs prin consiliul local, acolo unde când venea, când nu venea, în funcție, probabil, de zilele lunii și de cheful de a-i înfrunta pe dinozaurii unși cu toate alifiile din partidul tătucului Nica. Încercări timide, ochi aruncați pe sub masă, voce tremurândă, lătrat de pechinez nesigur pe sine. Cam asta puteai vedea dacă te duceai la ședințele de consiliu local și aveai norocul să te nimerești într-una din zilele în care Vreme te onora cu prezența.
Declarație de avere, 2016
Declarația de avere a Danielei Simona Vreme, cea din 2016, se prezintă subțirică, exact ca intervențiile acesteia din Consiliul Local Galați.
Ce spune internetul despre Daniela Simona Vreme?
Cu toate că nu există foarte multe mențiuni, la nivel de Google, despre proaspăta liberală Daniela Simona Vreme, întrucât nu a făcut nimic notabil în cei patru ani în care a fost consilier în Galați, haideți să vedem, totuși, ce spunea, de-a lungul vremii, presa locală despre aceasta:
Finalmente, o analiză grafică de afiș electoral din 2020, realizată de un blogger gălățean:
Azi furăm o poză de afiș, mâine liberal fățiș
Din afișul electoral pentru locale, din 2020 (prezentat de Ion pe Blog), constatăm că Daniela Simona Vreme a renunțat, cel puțin anul acesta, la locale, la „furăciuni”, preferând să meargă pe un fundal simplu, alb, fără fotografii luate de pe internet. Nu același lucru putem spune despre Daniela Simona Vreme, cea din 2016, care obișnuia să copieze fotografii de pe internet fără acordul fotografului.
Afișul din 2016, cu fotografia furată:
Vorbim, firește, despre fotografia din fundalul afișului electoral din 2016, cea cu Galațiul văzut de sus. Apostrofată, în loc să-și ceară scuze pentru „gafa” furtului, Daniela Simona Vreme a preferat să lanseze acuze aproape lătrate și să se apere cu „lasă că știu eu că ești de la PSD!”. Firește, răspunsul ei nu avea nicio legătură cu faptul că aceasta își însușise munca fotografică a altcuiva și nici nu justifica furtul, indiferent de opțiunile politice ale fotografului care, în mod întâmplător, n-aveau nicio legătură cu justificările ei. Ce vină avea PSD-ul? De data aceasta niciuna! Nu PSD-ul era vinovat de faptul că Daniela Simona Vreme arunca în dreapta și-n stânga cu acuze de tipul declarațiilor politice populisto-agresive, însă pusă în fața faptului împlinit, se preta la a fura o fotografie SEMNATĂ, găsită pe internet pe care, mai apoi, s-o folosească în scop electoral, fără să ceară voie nimănui, cu atât mai puțin autorului.
Între timp, Daniela Simona Vreme își ștergea răspunsurile de peste tot, însă întru veșnicia pliciului aplicat peste ochi când se așteaptă mai puțin, iată un print screen realizat în 2016, păstrat pentru „vremuri negre”.
Din care observăm cu stupoare că, deși nu agrează, sub nicio formă, social democrația, Vreme îl citează pe Mircea Badea (sau mai bine zis, pe sora acestuia), pseudo-jurnalist cunoscut, în mod deosebit, pentru îndârjirea cu care susține PSD-ul și îi critică pe ceilalți. Ca mai apoi, surprize-suprize, să dea vina pe tipografie!
Desigur, exemplul poate părea unul minor, însă pe principiul „azi furi un ou, mâine un bou”, orice act de furt, fie el și intelectual, te descalifică în mod automat de pe lista politicienilor care prezintă încredere. Și dacă este să luăm la socoteală și renunțarea la „independență”, în favoarea PNL, parcă-parcă începe să i se contureze, în mod firesc, profilul de candidat, Danielei Simona Vreme.
Citește și: Profil de candidat – Daniel Ghiță, pentru Camera Deputaților, din partea PSD