Aproximativ 56.700 de hectare vor fi împădurite până în 2026 în cadrul Programului Național lansat de Guvern, a anunțat premierul Nicolae Ciucă. Premierul și-a exprimat spernața că prin acest program, acele județe din sud și est unde este predominantă culoarea roșie să treacă pe verde, potrivit digi24.ro.
Şeful Executivului a participat vineri, la Palatul Victoria, la semnarea unei noi serii de contracte de finanţare pentru realizarea unor centre de colectare prin aport voluntar şi lansarea Programului Naţional de Împăduriri 2022-2026, alături de ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Potrivit premierului, este o zi foarte importantă pentru demersurile întreprinse la nivelul Guvernului în ceea ce priveşte demararea celei mai ample campanii de împădurire. Este vorba de o campanie care este finanţată prin PNRR şi suprafaţa totală pentru următorii ani până în 2026 este de aproximativ 56.700 de hectare. (…)
„Este un moment prin care lansăm un program care vizează viitorul protejării mediului natural din ţara noastră, un program care oferă speranţă pentru generaţiile viitoare că vor trăi într-un mediu mai puţin poluat, într-un mediu mai curat, într-un mediu în care biodiversitatea va fi mai bine consolidată şi mai dezvoltată şi sperăm că acele judeţe unde culoarea roşie este predominantă, în mod deosebit în sudul şi estul ţării, prin implementarea acestor programe să schimbe culoarea şi să treacă spre acel verde pe care putem să-l vedem în zonele şi în judeţele unde nu se confruntă cu astfel de probleme”, a declarat Nicolae Ciucă. El a atenţionat că în România suprafeţele acoperite de pădure reprezintă aproximativ 29% din suprafaţa teritoriului, în timp ce în Europa suprafaţa totală acoperită de păduri este de aproximativ 39%.
Potrivit premierului, trebuie folosite toate resursele existente, resursele financiare şi în mod deosebit resursele umane, pentru că aici este şi o chestiune de voinţă şi de responsabilitate pentru generaţiile viitoare în ceea ce priveşte protejarea mediului şi a biodiversităţii.
„Pentru această avem în Planul de Redresare şi Rezilienţă, aproximativ 1,1 miliarde de euro şi toţi aceşti bani trebuie folosiţi cu iscusinţă, astfel încât să lăsăm generaţiilor un mediu mai curat”, a declarat Ciucă. El a adăugat că această campanie vine şi completează celelalte măsuri guvernamentale din aria protejării mediului, respectiv măsurile stabilite prin Fondul Local şi Valul Renovării.
Taxă pentru filmările realizate în clădirile din patrimoniul municipiului Bucureşti