Reprezentanţii PNL şi PSD Sector 1 se opun iniţiativei primarului Clotilde Armand privind tichetele anticriză de câte 1.000 de lei fiecărui locuitor al sectorului 1, propunând un proiect privind acordarea între 1.000 şi 3.000 de lei pe gospodărie. Preşedintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja, a declarat, vineri, că proiectul lui Clotilde Armand privind tichetele anticriză constituie „o iniţiativă pur electorală”, potrivit g4media.ro.
Potrivit lui Sebastian Burduja, proiectul PNL şi al PSD sector 1 este „corect, echitabil, transparent” şi vizează nevoile oamenilor.
„Practic, vorbim de suma acordată per gospodărie, nu per votant, cum doreşte Armand. Vorbim despre termene mult mai scurte. Până la 30 aprilie anul viitor trebuie plătite aceste sume către cetăţeni, nu până la alegerile locale, cum dorea doamna primar să lungească lucrurile”, a punctat Sebastian Burduja. Preşedintele PSD Sector 1, Florin Manole, a explicat că proiectul propus de PNL şi PSD ţine cont de diferenţele de nevoi dintre cetăţenii acestei zone administrativ-teritoriale. Potrivit lui Florin Manole, se propune pentru aceia dintre cetăţeni care au un venit mediu pe gospodărie mai mic decât salariul minim pe economie o sumă de 3.000 de lei per gospodărie (…)
„Aceia dintre cetăţeni care au un venit mediu per gospodărie până la inclusiv salariu mediu beneficiază prin proiectul nostru de o sumă de 2.000 de lei per gospodărie, iar toţi ceilalţi cetăţeni care au venituri mult mai mari rămân în marja de 1.000 de lei”, a spus Florin Manole.
Acesta a atras atenţia asupra lipsei de investiţii în sectorul 1.El a atras atenţia asupra lipsei de investiţii în sectorul 1.„De unde sunt banii (pentru proiectul PNL şi PSD n.r.)? Vă spuneam mai devreme, din lipsa de investiţii. Nu se face execuţie bugetară pe investiţii în sectorul 1 decât pe puţine proiecte şi alea proiecte ale PSD sau PNL depuse acum nişte luni de zile sau ani de zile şi banii există. Excedentul Primăriei Sectorului unu pe anul trecut numai a fost de peste 400 de milioane de lei, este ridicol”, a adăugat Florin Manole.
O femeie a surprins un chip uman, deosebit de ciudat, la fereastra unui conac părăsit