Papa Francisc a vorbit despre iubire și speranță, în loc să se războiască cu autoritățile

Un copil ne face să ne simţim iubiţi, dar ne şi învaţă ce este iubirea - a spus Papa Francisc aseară

În timp ce în țara noastră, clericii par într-o luptă continuă cu autoritățile, însă și cu bunul simț, Papa Francisc alege să abordeze diferit Crăciunul și să vorbească despre iubire, despre apropierea sufletească dintre semeni și, în definitiv, să evidențieze singurul lucru care ar trebui evidențiat în ziua Nașterii Domnului: omenia.

„De multe ori auzim că cea mai mare bucurie pe care o avem în viaţă, este naşterea unui copil. Este ceva extraordinar, care schimbă totul. Doar iubirea lui Iisus ne transformă viaţa şi ne vindecă rănile profunde. Un copil ne face să ne simţim iubiţi, dar ne şi învaţă ce este iubirea. Dumnezeu s-a întrupat, luând chip de om ca să ne încurajeze să ne iubim aproapele”, a declarat Papa Francisc.

Papa Francisc a ținut, de Crăciun, o slujbă discretă

Astfel, în Ajunul Crăciunului, în Italia au sunat clopotele, poate un pic mai devreme decât ar fi trebuit, iar slujba de Crăciun s-a ținut, la rândul ei, un pic mai devreme, nu la miezul nopții așa cum se întâmpla în anii precedenți. Acest lucru s-a întâmplat din pricina condițiilor extraordinare ale acestui an pe care Papa Francisc a ales să le respecte cu sfințenie, dacă îmi permiteți acest joc de cuvinte.

Dacă în anii trecuți, Piața Sfântul Petru era asaltată de oameni, anul acesta au putut asista la slujbă doar 200. Toți cei prezenți au stat la distanță regulamentară unii față de alții și au purtat măști sanitare de protecție.

Între timp, în România

Între timp, în țara noastră, ÎPS Teodosie continuă sfidarea și nesocotește regulile impuse de pandemie, organizând slujbe de Crăciun în biserică, cu toate că, potrivit regulilor „de bună purtare” aferente perioadei dificile pe care o traversăm, acest lucru ar trebui să fie interzis. Ar trebui.

Citește și: De Crăciun, Iohannis ia o pauză de la ”Pe Se De”

#News