Generația elevilor care în acest an vor susține Evaluarea Națională, după cerințele formulate de testele PISA, a fost considerată una de „sacrificiu”, încă din clasa pregătitoare. An de an, de pe băncile acestor elevi au lipsit manualele, iar școala în vreme de pandemie nu pare să îi fi ajutat prea tare. Astfel, că Federația Națională a Părinților (EDUPART) a solicitat Ministerului Educației să elimine mai multe cerințe din programa de limba română pentru Evaluarea Națională, transmite edupedu. Printre cerințele pe care părinții le vor scoase din actuala programă se numără textul dramatic, pronumele posesiv și negativ, precum și realizări propoziţionale ale unor funcţii sintactice. Mai mult, aceștia solicită și o simulare a examenului, care să aibă loc în luna martie.
O altă propunere este modificarea punct cu punct a subiectelor date la examenul scris.
Motivele pentru care părinții fac această solicitare către Ministerul Educației țin de faptul că elevii acestei generații „nu au beneficiat niciodată la timp de manuale școlare, iar conținuturile programei pentru Evaluarea Națională și structura modelului pentru evaluare au fost publicate doar cu câteva luni înaintea susținerii evaluării. Astfel, elevii acestei generații de clasa a VIII-a se află într-o situație de discriminare în raport cu absolvenții generațiilor anterioare”, au mai tranmis cei de la EDUPART.
Totodată, aceștia consideră că au fost încălcat prevederile art.5, alin (2) și (3) din LEN 1/ 2011, prin publicarea cu întârziere a modelul pentru Evaluarea Națională 2021, abia în noiembrie 2020.
„Ținem să subliniem faptul că suntem de acord cu schimbarea paradigmei de examen, însă ne preocupă organizarea unui examen onest pentru această generație de clasa a VIII-a, așa cum s-a realizat pentru cei din generația anterioară”, a concluzionat Federația Națională a Părinților.
Citește și: Ministrul Educației a decis reducerea numărului de elevi în clasele de liceu