Poluarea orbește, poate duce la glaucom sau cataractă. Nu este un mit, nu este un nou semnal de alarmă și nu este un subiect de ignorat. Expunerea la aerul poluat crește accentuat riscul de orbire permanentă, iar cercetătorii au găsit legătură cauzală dintre aerul murdar și apariția afecțiunilor oftalmologice.
Oamenii de știință spun că ochiul, un organ cu un flux sangvin ridicat, este foarte vulnerabil la particule minuscule poluante care pătrund în sânge prin respirarea aerului poluat.
Poluarea aerului reprezintă un factor de risc pentru pierderea ireversibilă a vederii ca urmare a degenerescenței maculare legate de vârstă (DMLV), un fenomen des întâlnit la persoane de peste 50 de ani. Conform The Guardian, care citează un studiu științific publicat într-un jurnal medical de oftalmologie, expunerea la poluarea aerului accentuează această problemă a ochilor.
”Există un flux enorm de mare de sânge spre retină, iar acest fapt face ca efectele aerului poluat să fie mai puternice asupra ochilor decât asupra altor organe”, spune profesorul Paul Foster care a făcut parte din echipa de cercetare.
Progresul ne vrea orbi
Cele mai afectate sunt persoanele care au împlinit vârsta de 50 de ani, locuitorii din țările dezvoltate, iar numărul de persoane care se confruntă cu această problemă este îngrijorător: peste 200 de milioane. Pe lângă poluarea aerului, există și alți factori de risc, cum ar fi obezitatea, fumatul sau moștenirea genetică.
Se încearcă o educație care are în vedere adoptarea unui stil de viață mai sănătos, dar impactul poluării aerului a devenit din ce în ce mai important. După spusele cercetătorilor, spre deosebire de factorii genetici, nivelul poluării aerului poate fi redus, dacă sunt luate măsuri adecvate.
Nu este pentru prima dată când apare în discuție orbirea ca efect advers al stilului nostru de viață. Potrivit autorilor unui studiu publicat în 2019 în Investigative Ophthalmology & Visual Science (IOVS), poluarea aerului poate crește riscul apariţiei glaucomului, afecţiune oculară care poate să ducă la orbire.
Citește și: Sophia, robotul care a uimit lumea, scos în serie