România poate beneficia de fonduri în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare, combaterea eroziunii solului şi îmbunătăţirea sistemului de irigaţii, a declarat ministrul Petre Daea, potrivit g4media.ro.
El a prezentat, miercuri, la Deva, Planul Naţional Strategic 2023-2027 pentru dezvoltarea agriculturii
. „Avem o sumă de 1,5 miliarde de euro pe care trebuie să-i investim în lucrările acestea de îmbunătăţiri funciare, înţelegând irigaţii, combaterea eroziunii solului şi de desecare, ştiindu-se că în partea de vest a ţării avem probleme din acest punct de vedere. Avem o reţea foarte bogată de canale de desecare pe care trebuie să le activăm în aşa fel încât să le putem folosi cu dublu scop, în condiţiile în care natura ne impune un asemenea comportament. Să le folosim şi la desecare, să le folosim şi la irigat, atunci când natura ne indică o asemenea posibilitate şi când fermierul apelează la o asemenea la o asemenea soluţie”, a spus ministrul Agriculturii.
El a declarat că pentru sistemele de irigaţii secundare sunt disponibile sume pentru investiţii în valoare de 500 de milioane de euro, din care 100 de milioane de euro sunt pentru sistemele locale de irigaţii, iar diferenţa pentru fermierii care sunt asociaţi în diferite organizaţii de profil.
Planul Naţional Strategic 2023-2027 pentru dezvoltarea agriculturii va pune la dispoziţia acestui sector economic o sumă de 15,8 miliarde de euro, ministrul Daea subliniind că banii trebuie să ajungă, în totalitate, la fermierii români, fără să fie afectaţi de corecţii financiare. Liderii PSD au insistat i anul 2022 de nevoia renegocierii PNRR pentru includerea de fonduri pentru irigații. Ei au spus în repetate rânduri că România nu are suficiente fonduri în bugetul național sau în fondurile europene de coeziune. Bărbat arestat preventiv pentru agresarea soţiei